Alegerile prezidentiale franceze din 2007 constituie primul scrutin de acest gen din lume, in care tema schimbarilor climatice reprezinta o prioritate majora. Cele americane din 2000, prin Al Gore, si chiar din 2004, prin J. Kerry, au constituit numai abordari unilaterale, iar eternul contracandidat "ecologist" Nader a jucat rolul "calului troian". Mai mult ca sigur insa, viitoarea batalie pentru Casa Alba va inscrie "global warming" printre subiectele sale fierbinti. In plan parlamentar, tot la Washington, castigarea majoritatii de catre democrati s-a datorat nu numai razboiului din Irak, ci si experientei uraganului Katrina. Prin initiativa "pactului ecologic" al teleastului si militantului N. Hulot, imperativul ecologic in general si problematica incalzirii globale in special au devenit obiective asumate direct, cu particularitati evidente, de marea majoritate a celor 12 candidati pentru Elysée, in frunte cu cei 3 care conteaza: F. Bayrou, S. Royal si N. Sarkozy. Unii dintre competitori promoveaza viziuni specifice, precum J. Bové, care militeaza pentru perspectiva altermondialist-ecologista, sau F. Nihous ("Chasse, Pêches, Nature, Traditions"), sustinatorul unei ruralitati traditionale, dar care respinge "ecologia punitiva". Anumite solutii intrunesc deja consensul acestora, precum: promovarea energiilor regenerabile, consolidarea rolului transportului in comun, reformarea fiscalitatii de mediu, iar altele se bucura de sprijinul majoritatii. Diferentele raman insa semnificative si in privinta pozitiilor fiecarui candidat. Astfel, presedintele UMP, N. Sarkozy, desi se declara constient de nevoia adoptarii de masuri urgente pentru a nu se compromite viitorul generatiilor viitoare, se opune cu virulenta celor pe care ii numeste "ecologistii totalitari" si care se pronunta pentru masuri radicale, acuzandu-i de a prefera scaderea cresterii economice si de a pregati in