Există un soi de exuberanţă a spectatorului scontată de regizor şi care se bazează pe suprapunerea afectelor, ce se petrece în filmul lui Şerban Marinescu este de actualitatea TV, aşa că spectatorul poate întindă mîna, să pipăie şi să urle: România! (care este!).

Cu alte cuvinte, asistăm la un clasic şmen mioritic, Magnatul, Dandu Patricianu este jucat admirabil de Dorel Vişan specializat în roluri de senator (vezi Senatorul melcilor) sau poliţist, categoria grea Bumbeşti-Livezeni, Agnita-Botorca, anii '50, Stalin şi cu Dej bagă spaima în burgheji etc. - vezi , Cel mai iubit dintre pămînteni (1992), unde face un rol excelent - şi nicidecum în stand-up comedy-ul de Dăbuleni al Vacanţei mari cu Garcea pe post de Animal Plan(e)t. Cum spuneam, şmenarul en titre aşteaptă de la senatorii, deputaţii aflaţi la putere şi mai ales de la premier în partidul căruia a pompat bani în campania electorală să-l servească cu legea importurilor. Adică să-şi scoată banii investiţi ca în orice afacere capitalistă serioasă, fără iz de fiscalitate excesivă că nu ajută la digestie. Numai că, educat la şcoala vieţii pe plaiul strămoşesc, magnatul cotizează şi la partidul de opoziţie, care la o adică, mă înţelegi, monşer, dacă vine la putere... Premierul, (Horaţiu Mălăele), un tip care joacă tare, nu ştie de glumă şi-i retează fondurile şi în chip samavolnic îl trece scurt, vreo 24 de ore, şi pe la pîrnaie pe corupt, şi ca să se dreagă îl invită şi la vînătoare. Aici vă puteţi certa care-i care, Băsescu sau Năstase. Premierul are un contracandidat, se pare serios, în persoana Generalului (Răzvan Vasilescu). Generalul mi-a adus aminte de romanele sud-americane - şi în particular de generalul Chelaru - cu dictatori obosiţi, onctuoşi, care-şi prepară adversarii cu grijă asezonîndu-le momiţele cu picana (cleştele electric). În plus, purta în film nişte ochelari cu lentile fumurii şi o nebăr