Ochi rosii polaroid. Acesta este un test se intituleaza volumul de debut al lui Gabi Eftimie (prefata de Adrian Schiop, Editura Vinea, 2006); numai ca testul nu e unul de (auto)verificare artistica. La aceasta tanara autoare, universul incastrat, adus in spatiul virtual si stocat in creier este explorat cu o dezinvoltura de invidiat.
Spre deosebire de poetii "milenaristi" care isi ingroasa identitatea sociala si se infatiseaza prinsi in plasa unei Istorii radioactive, Gabi Eftimie adopta postura internautului care, cu un simplu click, poate transforma cosmarul din fata intr-o amintire. De aici ambivalenta atitudinii si glisarea versurilor intre doua registre: unul mai apasator, in care camerele infrarosu si instrumentele de masura, monitoarele si laboratoarele supravegheaza individul ori experimenteaza pe el; si unul de reconversie psihologica, in care exact aceleasi masini reci recompun decorul contemporan, urban.
Fisierele sunt alternate rapid, cursorul palpaie... Chiar daca, sub fluxul razelor X, realitatea se dezmembreaza si demistifica, accentul liric pe care este facuta constatarea nu e unul amar. Ceea ce la alti autori reprezinta o proba incontestabila a (de)caderii omului devine o premisa aproape banala in volumul lui Gabi Eftimie. "Paradisul" artificial al corporatiei si imaginarea omuletului ratacit intr-un desert postatomic, dupa ce toate din jur vor fi fost aruncate in aer, nu sporesc semnificativ tensiunea poemelor. Sunt cadre aproape familiare ale existentei cotidiene si proiectii, in marginea acesteia, facute cu o mare libertate combinatorie.
Orice revers are o fata luminoasa (sau invers), exteriorul si interiorul se amesteca si incep sa se confunde, zgomotele agresive devin prietenoase, iar tacerea, nelinistitoare... A iesi afara e o aventura periculoasa, fiindca "afara nimic nu e viu". A ramane insa in fata calculatorului, int
