(Foto: Monitorul de Cluj)
Votul a fost indelung comentat si dezbatut, iar acuzele aduse presedintelui Traian Basescu au fost numeroase.Desi anuntase ca la 5 minute dupa decizia Parlamentului isi va da demisia, seful statului a precizat ca o va scrie de indata, dar o va face oficiala dupa respectarea tuturor procedurilor legale de luare la cunostinta a hotaririi Parlamentului.
Adica in maxim 48 de ore, dupa ce Curtea Constitutionala ia act de decizie si verifica daca au fost respectate procedurile legale.
PD si-a aparat fostul lider pina la capat
Sedinta Parlamentului a inceput, ieri, cu o jumatate de ora mai tirziu decit fusese programata. Dupa citirea sintezei cererii de suspendare si a avizului negativ al Curtii Constitutionale, parlamentarii au avut 171 de minute la dispozitie pentru dezbateri. Printre cei care au luat cuvintul s-au numarat liderii cei mai importanti ai partidelor parlamentare.
Astfel, din partea PD, Vasile Blaga i-a luat apararea lui Traian Basescu: „Presedintele a incalcat intr-adevar o lege, legea tacerii. Curtea Constitutionala a aratat clar ca presedintele nu trebuie sa se lase jucat pe degete. Indiferent de votul de astazi, ultimul cuvint il va avea poporul. Si sintem convinsi ca acesta va fi pentru continuarea reformelor.
Este evident ca nu avem de-a face cu o problema de respectare a Constitutiei, este o reglare de conturi care ar trebui sa se poarte in fata electoratului. Suspendarea presedintelui va avea un impact grav asupra imaginii Romaniei in lume", a spus Blaga in discursul sau.
Atacuri dure din partea liberalilor
In replica, liberalul Crin Antonescu a declarat ca „Basescu este un pericol pentru regimul democratic. Este ultimul frison al unei boli indelungate, comuniste