Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presedintele se gandeste sa conteste votul Parlamentului

Publicat in Romania Libera, vineri 20 aprilie 2007 · ·

Bursa zvonurilor a explodat ieri, vehiculandu-se informatia ca seful statului a luat in calcul posibilitatea de a contesta hotararea de suspendare inainte de a fi publicata in Monitorul Oficial.

Surse oficiale au afirmat ieri, la orele amiezii, ca presedintele Basescu isi mentinea hotararea de a demisiona in eventualitatea suspendarii. Votul Parlamentului si adoptarea hotararii acestuia privind suspendarea, transmiterea acestei hotarari in maximum 48 de ore la Presedintie si la Guvern, publicarea in Monitorul Oficial a hotararii Parlamentului, constatarea de catre Curtea Constitutionala a interimatului functiei de presedinte, predarea functiei de presedinte si preluarea de catre presedintele interimar sunt etapele procedurale. Potrivit surselor oficiale, textul demisiei prezidentiale ar putea fi: "Subsemnatul, Traian Basescu, imi depun demisia din functia de presedinte al Romaniei". Hotararea Legislativului in care se precizeaza votul dat de Parlament trebuie publicata, in maxim 48 de ore, in Monitorul Oficial. Urmatorul pas este comunicarea hotararii presedintelui si Guvernului in vederea organizarii referendumului pentru suspendarea sefului statului.

Demisia presedintelui va fi transmisa Curtii Constitutionale abia dupa publicarea in Monitorul Oficial a hotararii Parlamentului de suspendare a sefului statului, precizeaza surse oficiale. Actul demisiei devine efectiv in momentul in care este depus si inregistrat la Curtea Constitutionala, care va constata un act unilateral de vointa, au subliniat surse oficiale. Presedintele Basescu a anuntat marti ca, la cinci minute dupa ce Parlamentul ar decide suspendarea sa, va demisiona din functie pentru a lasa electoratul sa judece cine este mai potrivit: presedintele Romaniei sau, "cine stie, Parlamentul?".

"De lupta", "de campanie" – au descris atmosfera din Palatul Cotroceni consilierii prezidentiali. Staff

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 27 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 56 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°