Este o chestiune de bun simt sa afirmi ca, atata timp cat 4 milioane de palestinieni continua sa aiba statut de refugiati, iar restul de 4 milioane din Gaza si Cisiordania nu au un stat si sunt frustrati de ocupatia israeliana, iar cei peste 5,5 milioane de israelieni traiesc cu sentimentul zilnic al insecuritatii, putand fi aruncati oricand in aer de rachete sau kamikaze umani, ziduri fizice si emotionale vor continua sa desparta cele doua comunitati. Nu este vorba catusi de putin de o relativizare a conflictului israeliano-palestinian prin recunoasterea partii de dreptate si indreptatire a ambelor parti, astfel justificand, voluntar sau neintentionat, perpetuarea marasmului actual. In fapt, acesta pare sa fie simpla realitate: ambele segmente au partea lor de dreptate. Trei filosofi greci au fost trimisi in anul 155 i.H. sa solicite Romei anularea unei amenzi ce lovea Atena. Cei trei i-au uimit pe romani cu forta elocventei retorice si, mai ales, in traditia sofista, cu abilitatea de a argumenta atat teza, cat si antiteza cu argumente in mod cel putin egal convingatoare, incercand sa dovedeasca ca nu exista decat probabilitate, adevarul este intangibil, iar dreptatea relativa, din moment ce deriva din constructe ale dreptului pozitiv. Daca atat palestinienii, cat si israelienii au partea lor de dreptate, atunci nu exista o dreptate comuna, ci doar linii paralele, de separare? Dimpotriva, cu toata unicitatea celui mai lung si incarcat emotional conflict din lumea ultimilor 60 de ani, punctul terminus al calatoriei spre gasirea unei solutii mutual acceptabile este cunoscut: crearea unui stat palestinian si incetarea atacurilor asupra Israelului, in schimbul recunoasterii si curmarii raporturilor de ostilitate ale lumii arabe cu Israelul, asa-numitul targland-for-peace. Nedisimulate sunt si modalitatile de a ajunge la capatul drumului. Traseul trece in mod necesar pri