Imi place sa sper ca Dumnezeu nu va citi in aceasta saptamana Ziarul de Duminica si nu va afla cum il descrie Alexandru Paul Moldovan.
Textele literare sunt considerate, prin traditie, modele de folosire corecta a limbii romane. Si cartea lui Alexandru Paul Moldovan, Emancipare (Alba Iulia, Ed. Reintregirea, 2006), poate fi considerata un model, dar unul negativ. Din paginile ei aflam cum NU trebuie folosita limba romana.
Faptul ca un scriitor nu are talent nu e rusinos. Nu toti oamenii se nasc talentati. Dar faptul ca un scriitor face greseli de gramatica este cu totul si cu totul descalificant. Sa te instalezi in societatea lui Eminescu si Caragiale si sa nu stii cum se foloseste pronumele relativ "care" la acuzativ sau cum se realizeaza acordul intre subiect si predicat, iata o situatie pentru care nu se poate gasi nici o scuza. Pentru erori de acest gen, chiar si elevii de scoala primara sunt sanctionati. Pe paginile cartii lui Alexandru Paul Moldovan am incercuit, cu creionul rosu, numeroase formulari gresite, iar dupa ce am inchis cartea am scris pe coperta ei nota: "4 (patru)".
Iata genul de greseli: "Ochii lui albastrii cuprinsi in cadrul fetei..."; "Eu sunt cea caruia ii vei spune mama..."; "Copilul e prea copil sa zica nu la treburi care doar copiii le fac..."; "Unde e dragoste, compasiune si intelegere..."; "Sa sti fiule ca cel mai important lucru acum..."; "Sa sti ca, in ciuda greselilor mele..."; "Nu mai se poate abtine...".
Sa le mai comentez? Nu cred ca este cazul. S-ar putea adauga insa observatia ca si intreaga conceptie a cartii este puerila. Autorul isi reprezinta viata ca pe o calatorie cu metroul. Personajul principal, un tanar, avand drept trasatura distinctiva "ochii lui albastrii cuprinsi in cadrul fetei", sta de vorba, intai, pe peronul metroului, cu... Dumnezeu. Acesta i se infatiseaza... iata cum i se infa
