Contrarevolutia a avut loc. Si a esuat. Ce nu inteleg parlamentarii, fii ai listelor aruncate de la centru peste alegatori, e ca nu il pot suspenda pe presedintele Basescu.
Mai intii, pentru ca ura moseste acte de vandalism, nu indreptari intelepte. Iar dezbaterea parlamentara asupra adevarului despre presedinte a adunat la un loc tot ce are mai urit si mai josnic Romania: o limba incarcata de bube („Sintem alesi directi!“ - a tipat, vinat, Crin Antonescu), insulte, bascalie, aluzii groase si rinjete vulgare.
Sarbatoarea mahalagismului nu trebuia sa aiba loc in Parlament. A avut loc acolo, pentru ca Parlamentul e in arest. Parlamentul e controlat de corpul de garda al oligarhiei. Echipa care face de serviciu cu fata la credite si cu spatele la popor. Parlamentarii au umilit si au desfigurat numele bun al institutiei in care au fost trimisi la munca grea, nu la dezmat.
Pe perete, deasupra tribunei Parlamentului, nu se mai vede stema de stat a Romaniei, ci o inscriptie huliganica, mutata cu mascari cu tot, dintr-o latrina de gara. Si, pentru asta vreti respect? Il veti primi, curind, la urne.
In al doilea rind, presedintele Basescu nu poate fi suspendat, pentru ca nimeni nu poate suspenda o aspiratie populara. Aspiratia simpla si clara spre alte vremuri, spre alt fel de a trai in Romania, cu capul sus si cu dreptul la viitor. Aceasta stare nu mai e in dezbatere. E, deja, o idee comuna si are, pentru prima oara, forta. Aceasta dorinta nu mai e o ipoteza indepartata.
Ea a devenit presentiment istoric. Milioane de romani simt ca timpul se misca. Cine i-a numarat? Intrebarea corecta e: de ce se tem ingerii regulamentari ai Parlamentului sa numere? Milioane de oameni au adunat faptele si au inteles ca pot crede. Se va vedea. La vot.
In doi ani si jumatate, Traian Basescu, nu presedintele, nu omul de la P