Bineînţeles că şi numai din două poezii şi un mic text în proză îţi poţi face o idee. Cred că merită să insistaţi. Fiţi convinsă că dacă totuşi aveţi "ceva talent", o bună bucată de vreme ar fi suficient să vă adresaţi dumneavoastră înşivă, cu tot interesul şi cu tot optimismul de care sunteţi în stare. Iar la întrebarea pe care v-o puneţi: "Ce aş putea să fac pentru a-mi dezvolta eventualul talent?", răspunsul este, fără doar şi poate, să scrieţi în fiecare zi. Domnul cu pălărie (în colaborare cu Rene Magritte), Suflu andaluz şi Natură moartă cu suită pentru violoncel sunt mostre interesante de deschidere spre drumul pe care doriţi să-l parcurgeţi. Notaţii care anunţă calităţi şi defecte ale acestui moment, aerul impetuos al problemelor ce vă frământă. Este multă poezie mai ales în bucata în proză, în finalul cu mărţişorul de sticlă găsit în copilărie într-un sertar. (Delia Gheorghiu, 23 de ani) * Este limpede că sunteţi un înţelept, un meditativ, un tip sensibil, dar în materie de artă literară, mijloacele prin care să vă transmiteţi emoţia firesc sunt neputincioase. Deocamdată. Şi vă lăsaţi dus de un fix insistent ce vă descalifică, forma aceasta rudimentară care-l înţepeneşte pe cititorul incapabil să vă creadă pe cuvânt şi să vă ierte: Gâtu-ţi, chipu-ţi, gân-
du-ţi, noua-mi, buzele-ţi, mintea-ţi. Notez totuşi cu plus poemul în gară: "Noaptea, întunericul, tăcerea, frigul, tristeţea./ în gară, noaptea este întuneric şi frig./ Tăcerea te îngrozeşte. }i se pare că a fost un război./ îţi umple inima de tristeţe când îţi aminteşti (de) ce frumoasă era gara.// Frigul te face să încremeneşti./ Când vine un copil neajutorat la tine, nu poţi să nu îi dai un ban./ Seara vine Expresul, trebuie să plec,/ Mă urc în tren, dar nu pot să uit gara.", chiar dacă pare uscat sacadându-şi enunţurile. Există o trăire autentică exprimată direct, simplu, convingător. Aceasta în
