Exclamaţia lui Cioran, într-o înstelată noapte de vară, pe când traversa podul de peste Sena din Place de La Concorde, în automobilul unor prieteni, după ce luaseră împreună până târziu masa în oraş: "şi să-ţi spui că în curând va trebui să părăseşti toate acestea - tout ça". Cuvinte relatate de Christine Tacou într-o lungă emisiune pe France Culture, dedicată deunăzi autorului Tratatului de descompunere (mai participau cu mărturii despre autor Jean D'Ormesson, Gabriel Liiceanu, Gabriel Matzneff). Exclamaţie şocantă pentru un "nihilist" intratabil, pentru un pesimist radical. De natură să modifice puţin, dar într-un fel esenţial, imaginea acreditată. Vorbeam de scriitorii, filozofii care spun "Da" lumii şi de cei care spun "Nu" aceleiaşi lumi. Cioran desigur se înscrie printre cei din urmă, cu un dezgustat "nu" global, dar iată că această "globalitate" comportă nuanţe şi accente care o cam contrazic. Exclamaţia de pe podul de la Concorde nu e deloc neaşteptată. Nihilismul din scrierile lui Cioran nu e sumbru, nu e posomorât, e mai curând - paradoxal - somptuos, spectaculos, luxuriant. Un "nu" rostit cu stil, un frumos şi seducător stil, cum ştiu să-l articuleze doar cei fascinaţi de spectacolul lumii. Pe care n-ar vrea să-l părăsească prea repede.

Am ascultat şi vocea profetului "descompunerii" - fragmente dintr-un interviu. O voce deloc "cavernoasă" - ci firesc precipitată, amestecând pasiunea cu umorul, nu neapărat cu dezgustul, cu imprecaţia, cu sarcasmul. Filozoful negaţiei inclemente trebuie citit altfel, trebuie citit în lumina mai "temperată", mai "paşnică" - în ritmul, în tonalitatea acestei "voci". Anumite cuvinte - transcrise în operă cu o gravă încărcătură, scandaloasă, explozivă - vocea aceasta le rosteşte cu un accent special, ca şi cum le-ar pune între ghilimele, ca şi cum ar vrea să se "joace" cu ele, nu neapărat să le ia în serios până la capăt