Istoria a surprins pe scala evolutiva a naturii umane ierarhii ale durerilor, neputintelor, reusitelor, esecurilor, asteptarilor, implinirilor, dorintelor. Dezamagirea aproapelui in istorie este insa traita de la forme grotesti si agresive (vezi Idele lui Marte si asasinarea lui Cezar etc. ) la forme abia disimulate, caci unii au fost ucisi afectiv si spiritual, de aceia foarte apropiati lor, si nestiind de tradare au continuat sa-i iubeasca, sa le fie loiali.
As incepe cu forma cea mai subtila, aceea prin care aproapele te tradeaza atat de rafinat, incat tradarea lui poate lua forma unui compliment. Un fel de "omorandu-l pe el a ales pentru mine" cum a spus bietul poet Scipio, din vremea lui Nero, atunci cand a aflat de uciderea tatalui sau de catre imparat.
Urmeaza o forma mai grosolana a dezamagirii, si anume tradarea aproapelui prin amanare, dar oferindu-ti laude constante. Asta se intampla atunci cand seful tau, de pilda, iti spune cat ii esti de indispensabil si ca intr-o buna zi te-ar vedea in locul lui, iar in realitate iti blocheaza toate proiectele si te denigreaza printre colegi, in lipsa ta.
In sfarsit, cea mai nedorita dezamagire este tradarea marlanului, abia voalata, facuta prin interpusi. Prietenul invidios probabil pe cariera ta, te va lovi prin ricoseu, cu spijinul unor terti pe care nu-i cunosti. Si femeile se mai folosesc de asemenea tertipuri pentru a starni gelozii gratuite sau sa-si alimenteze naivitatea irationala ca sunt mereu pe val.
Dezamagirea aproapelui in istorie se poate trai la masculin si feminin deopotriva si este cuantificata de niveluri de educatie, cultura, profunzimi si fineturi sau poate fi traita pe o varietate de paliere comportamentale tributare trasaturilor de caracter: ironie, cinism, prostie, ignoranta, indiferenta etc. Ma refer aici la specificul romanesc al problemei, definit de Ury Benador in
