Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii doljeni îşi cumpără calculatoare

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 20 aprilie 2007 ·

Mai mulţi poliţişti de la posturile de poliţie din Dolj şi-au cumpărat ori şi-au adus de acasă calculatoare, faxuri şi imprimante pentru a-şi face munca mai uşoară.

Dacă la nivelul IPJ Dolj şi la cel al poliţiilor orăşeneşti şi municipale, dotarea cu calculatoare este aproape realizată, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre posturile de poliţie, unde mai mulţi oameni ai legii au pus mână de la mână şi au cumpărat computere. Până vor primi calculatoarele, toţi poliţiştii doljeni au urmat cursuri de utilizare a lor. Conform conducerii IPJ Dolj, din cele 104 posturi de poliţie din Dolj, numai 11 au calculatoare.

„Dotarea cu tehnică de calcul la nivelul inspectoratului este în curs, aceasta fiind una dintre priorităţi. Până în prezent, fiecare serviciu al inspectoratului, secţiile din municipiu, poliţiile municipale şi orăşeneşti au fost dotate cu calculatoare“, a declarat subcomisar Maria Vasile, purtătoare de cuvânt a IPJ Dolj.

Poliţiştii doljeni mai spun că dotarea cu calculatoare s-a făcut în trei moduri: prin Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), achiziţii proprii ale IPJ Dolj sau donaţii. Cea mai notabilă donaţie constă în 26 de calculatoare, oferite poliţiştilor doljeni de o bancă din Craiova, care şi-a schimbat reţeaua de computere.

Computere din banii poliţiştilor

Dacă pe hârtie doar 11 posturi de poliţie din Dolj se pot lăuda că lucrează pe computere, în realitate, poliţiştii a încă 24 de posturi au calculatoare la serviciu. Acestea au fost cumpărate sau aduse de acasă de poliţişti. Chiar dacă unele nu sunt conectate la internet, agenţii de poliţie care şi-au adus computere la serviciu spun că munca lor s-a uşurat considerabil.

„Noi am pus bani şi ne-am cumpărat încă de acum doi ani un calculator, un fax şi o imprimantă. De atunci ne descurcăm mult mai bine, pentru că era un adevărat chin să lucre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 48 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 57 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 43 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum o ora
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°