Prima etapa a Campionatelor Nationale de sah s-a incheiat cu rezultate bune pentru sahistii braileni.
La sah clasic Gabriel Dragos Cristache l-a invins in ultima partida pe George Brisan de la CSM Ploiesti si a acumulat 6 puncte din 9 partide disputate ocupind in final unul dintre locurile 8-10 la egalitate cu alti doi sportivi. In urma acestui rezultat el a fost cooptat in lotul national la categoria de virsta pina in opt ani obtinind astfel dreptul de a participa la Campionatul European din Georgia.
La categoria de virsta 12-14 ani Daniel Dragos Martian a remizat in ultima partida cu bucuresteanul Petre Florescu si, cu 5 puncte, s-a clasat pe unul dintre locurile 10-17.
"Rezultatele sportivilor nostri au fost peste asteptari. Cristache a jucat spectaculos si daca nu ar fi fost dezavantajat de arbitri ar fi ocupat o pozitie mult mai buna. El a reusit sa prinda lotul national si sa se califice direct in finalele de la anul, dar si dreptul de a reprezenta Romania la competitia continentala. Martian s-a descurcat la fel de bine, la o categorie de virsta superioara la care s-a confruntat cu sase jucatori cu ELO, de categoria I. In acest concurs a acumulat numarul de puncte necesar pentru a trece si el la categoria I", a declarat Ionel Balcan Vicepresedintele clubului "Orizont 64".
Un rezultat la fel de bun a obtinut reprezentantul clubului CSO Ianca, Ioan Birgaoanu, care, cu 6,5 puncte s-a clasat pe locul al optulea la categoria de virsta 8-10 ani. Sportivul pregatit de instructorul Iulian Preda a fost cooptat in lotul national la aceasta categorie de virsta.
Cu toate ca nu mai reprezinta un club din Braila, trebuie mentionat faptul ca Octavian Cartas a devenit vicecampion national la categoria 16-18 ani. Sportivul format in cadrul clubului de sah de la Palatul Copiilor din Braila de catre antrenoarea Luiza Doroftei