E la moda. Iei o grupa de varsta (adolescenti, octogenari) sau o minoritate (homosexuali, afroamericani) si faci un film care sa le reprezinte stilul de viata, crizele, dilemele etc. Unele rezultate sunt excelente ("Brokeback Mountain", "Venus"), altele mai putin. Cu toate acestea, filmele cu barbati in plina criza a varstei de mijloc sunt rare. Ei bine, acest grup demografic poate fi fericit: avem "Gasca nebuna".
Initiativa de salutat? Doar teoretic. Filmul despre patru barbati care vor sa-si redescopere barbatia inecata in munca si compromisuri pentru neveste prea autoritare reuseste un lucru nemaiintalnit: eludeaza previzibilul intr-un mod nou, dar deloc util spectatorului. Exista unele filme previzibile, dar atasante si, in cazul lor, ghicirea urmatoarei secvente ofera o oarecare satisfactie. Ei bine, scenaristul de la "Wild Hogs" probabil ca intuia extrem de bine asteptarile spectatorului, dar s-a incapatanat sa-i ofere o continuare din sfera absurdului.
Povestea e extrem de simpla: avem patru barbati plictisiti de viata, care decid sa-si condimenteze existenta cu o calatorie pe motocicleta de-a lungul vastelor tinuturi ale Americii. Pentru ca nu sunt deloc facuti pentru durul stil de viata al biker-ilor, cei patru intra in fel de fel de situatii jenante, ce culmineaza cu o altercatie cu exact grupa demografica in care-si doresc sa se afle: niste bikeri cu acte in regula.
Cu patru vedete destul de cunoscute pe afis, "Gasca nebuna" (sau mistretii, daca ar fi sa traducem titlul original, "Wild Hogs") se presupune ca-si va atrage spectatorii cu ajutorul lui John Travolta, Tim Allen, Martin Lawrence si William H. Macy, asezonati cu aparitii aproape neinspirate ale unor Ray Liotta, Marisa Tomei si Peter Fonda. Poate ca de aici i se trage si succesul nesperat din Statele Unite: filmul s-a aflat pe primul loc in box-office in primul weekend de la