Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Faţa lui Băsescu

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 20 aprilie 2007 ·

La ora când scriu aceste rânduri, parlamentul începe şedinţa în care se va vota suspendarea preşedintelui. Când le veţi citi, deja veţi şti rezultatul.

Am criticat în articolele mele demersul de suspendare încă de când PSD a venit cu prima propunere, însuşită apoi de comisia Voiculescu. M-am bazat pe o citire de bun-simţ a Constituţiei. Actul fundamental cere „acte grave“ comise de preşedinte pentru a putea fi suspendat, iar aceste acte nu există. O părere exprimată de preşedinte nu este o faptă, cu atât mai puţin una gravă. PSD a încercat să convingă judecătorii de la Curtea Constituţională că o părere este egală cu o faptă, ceea ce este o aberaţie. Cum Constituţia îi acordă în mod expres imunitate preşedintelui pentru părerile politice exprimate, verdictul Curţii nu putea fi altul decât respingerea argumentelor de suspendare.

Mai mult, existau precedente în materie. În 1994, Ion Iliescu a cerut justiţiei să nu mai retrocedeze proprietăţile confiscate de comunişti şi a îndemnat administraţia să nu aplice hotărârile deja pronunţate. PNŢCD a iniţiat atunci demersul de suspendare a lui Iliescu. Curtea Constituţională de la acea vreme (în care era membru şi Antonie Iorgovan) a decis că preşedintele are dreptul de a face asemenea declaraţii. În 2005, Traian Băsescu a cerut majorităţii parlamentare de atunci să-i schimbe pe preşedinţii Camerelor. Năstase şi Văcăroiu au sesizat Curtea Constituţională. Decizia a fost în acelaşi sens: preşedintele are dreptul să facă astfel de declaraţii politice. Iată deci două precedente clare, în care Curtea Constituţională se exprimase pe acuzaţii similare celor aduse în actul de suspendare de acum.

Membrii actuali ai Curţii Constituţionale au fost numiţi acolo de Ion Iliescu sau de majoritatea parlamentară a PSD. Aceşti oameni simpatizează mai degrabă cu PSD, dar ar fi fost dincolo de orice bun-simţ să-şi nege propria jur

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum 53 minute
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ucraina va suplimenta cheltuielile militare cu 12 miliarde de dolari. Zelenski a semnat legea

Ziare.com acum o ora
Președintele Volodimir Zelenski a semnat legea care mărește cheltuielile militare ale Ucrainei cu 12 miliarde de dolari. Șeful statului a ratificat această lege la data de 21 septembrie 2024, după ce, cu patru zile mai înainte, textul legii fusese a

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 2 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum o ora
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 8 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Vremea

București
acum

24°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°