"Tii sau nu ţii cu Băsescu?" Pare a fi întrebarea zilei. Şi totuşi, la o judecată atentă, întrebarea aceasta ascunde o mare, mare stupizenie. Liderii politici şi partidele nu sunt

"Tii sau nu ţii cu Băsescu?" Pare a fi întrebarea zilei. Şi totuşi, la o judecată atentă, întrebarea aceasta ascunde o mare, mare stupizenie.

Liderii politici şi partidele nu sunt echipe de fotbal pentru care să strigi şi să cânţi, chiar şi atunci când joacă prost - sau mai ales atunci, cum ar zice englezii. În politică nu trebuie să fim suporteri, spaţiul public nu trebuie confundat cu gradenele unui stadion. Faţă de echipa favorită, fidelitatea noastră se pretinde a fi necondiţionată. În cazul politicii, fidelitatea merge exact în sensul invers. Ei trebuie să ne demonstreze nouă fidelitate. Niciodată invers. De fapt, relaţia noastră cu oamenii politici trebuie să fie aceea de la angajator la angajat. Îi mandatăm să atingă obiectivele pe care ni le dorim. Cum? Îi priveşte. Să nu fim naivi, astfel de treburi nu sunt pentru îngeraşi cu aripioare imaculate. Trebuie să avem grijă să nu încalce legile, să nu ne buzunărească la modul nesimţit şi să nu ne pună în situaţii jenante. Pentru asta există ONG-uri, presă şi opinie publică. În rest, treaba lor! Otto von Bismarck spunea că legile sunt precum cârnaţii. E bine să nu vezi cum sunt făcute. Suntem, de fapt, membrii Adunării Generale a marii companii numite "România" şi aşteptăm dividende. Acestea pot fi sub formă de bunuri private (salarii sau pensii mai mari, de exemplu) şi de bunuri publice (infrastructură, siguranţă naţională, educaţie şi aşa mai departe). Dacă cei care alcătuiesc Consiliul de Administraţie, în frunte cu preşedintele nu-şi ating obiectivele, atunci îi schimbăm. Putem rămâne prieteni, putem ieşi seara la o bere, dar nu suntem nebuni să-i lăsăm să ne facă praf afacerea numită viaţa noastră. Şi acum, să zicem că