Traian Basescu s-a razgandit, la cererea simpatizantilor sai, a intelectualitatii si a partenerilor sai politici. Nu mai demisioneaza pentru ca „larga majoritate antiprezidentiala” nu ar fi acceptat alegerile anticipate. Seful suspendat al statului a invocat pentru a-si justifica revenirea asupra demisiei promise intentia oponentilor de a-l opri, printr-o lege, sa candideze.
Pentru suporterii convinsi ai presedintelui, „razgandirea” este un semn bun. Basescu minimalizeaza riscurile de a fi eliminat din functie si din viata politica si are o sansa sa-si duca pana la capat mandatul si misiunea de a lupta impotriva coruptiei si pentru reforma clasei politice. Acestia se vor prezenta la referendum si-l vor readuce la Palatul Cotroceni.
„Razgandirea” sapa insa la radacina credibilitatii sefului statului vazut de ceilalti alegatori, informati si implicati, diferit de ceilalti politicieni, pentru ca el are curajul sa-si indeplineasca promisiunile cu orice risc.
Acest electorat doreste sa stie ca are un viitor intr-o Romanie a adevarului si a dreptatii, prospera si stabila. Or, tocmai aceasta ancora in viitor i-a fost desprinsa: singurul remediu pentru neprevazut, pentru nesiguranta haotica - constata Hannah Arendt in conditia umana - este capacitatea oamenilor de a face si de a tine o promisiune.
Asumandu-si dezamagirea acestor alegatori, Traian Basescu a lasat sa se inteleaga ca o face spre bine lor. Cat de adanca va fi deceptia vom vedea, daca nu la referendum, atunci la alegerile din 2009.
Care este insa motivul razgandirii? Seful statului a sugerat ca oponentii sai sunt in stare sa-i interzica prin lege dreptul de a mai candida odata suspendat. Exista declaratii oficiale care ar fi sugerat o asemenea amenintare. Fostul sau consilier prezidential Renate Weber, in prezent avocata lui Tariceanu, a afirmat ca, in p
