Vestea suspendării preşedintelui Traian Băsescu a făcut furori în comunele din jurul Craiovei şi în oraş. În timp ce la ţară oamenii se împărţiseră în două tabere, pro şi contra deciziei parlamentului, în Bănie, cei mai mulţi i-au ţinut partea preşedintelui, spunând că acesta a fost dat jos de hoţii de la putere.
Titlurile incendiare, abordările inedite, părerile controversate, cuvintele grele aruncate în stânga şi în dreapta în certuri „în direct“ par să-i fi ajutat pe mulţi craioveni să-şi fi format o părere despre ceea ce se întâmplă în acest moment în ţară, convinşi fiind că suntem într-o criză. „Nu înţeleg care ar fi fost motivele acestei situaţii. Parcă s-a creat o coaliţie anti-Băsescu. Cred că poporul ar trebui să aibă ultimul cuvânt de spus prin referendum, deşi, din moment ce s-a creat această criză, mă îndoiesc“, a spus Ileana Bulin, de 23 de ani. „Am o părere proastă despre ce se întâmplă pe scena politică. O să fie mai rău, o să fie un haos, o debandadă şi o să rămână la putere cei cu intenţia de a-şi mări veniturile“, a explicat Nicu Dună, de 53 de ani. Afirmaţia lui este susţinută şi de alţi craioveni. „Bine n-o să fie în nici un caz. Au rămas tot hoţii. Cel puţin preşedintele Băsescu spunea lucrurilor pe nume. A încercat, dar n-a avut cu cine. Păcat că tot noi suportăm acţiunile lor“, a afirmat Ana Dincă, de 60 de ani. De fapt, nemulţumirile multor craioveni faţă de decizia parlamentului de suspendare a preşedintelui derivă tocmai din impresia că acţiunile întreprinse de parlamentari sunt în interesul propriu, şi nu al cetăţeanului. „Mă doare ce se întâmplă. De ce majoritatea parlamentarilor fug de uninominal? N-o să fie nici mai bine, nici mai rău. Populaţiei nu i-au spus însă capetele de acuzare“, a explicat Fănel Traşcă, de 52 de ani, nemulţumit fiind şi de modul în care s-au comportat parlamentarii cu diverse ocazii, în condiţiile în car