A cucerit ca actriţă, a impresionat ca regizoare şi a câştigat ca şi mamă. De fapt, un singur nume, Iarina Demian.

A fost fie Regina din „Sfânta Ioana“ de Jean Anouilh, fie Ana din „Procesul Horiade Alexandru Voitin“ sau Nina din „Escu“. A încântat şi cucerit cu fiecare apariţie pe scenă, dar, la un moment dat, viaţa a condus-o pe alte poteci. „Regia s-a născut dintr-o întâmplare, în cazul meu. Lucram cu o tânără regizoare, trebuia să facem distribuţia pentru un spectacol. După doar două întâlniri a dispărut. Eu am spus nu dau piesa din mână, vreau s-o fac şi am început să mă rog de Valeriu Moisescu, de Cătălina Buzoianu. Toţi erau ocupaţi. De aceea spun că a fost o întâmplare. Eu nu m-am năpustit să fac asta. În jurul meu se crea o pânză care se întindea şi nu ştiam ce fac. Am zis într-o zi o fac eu. M-am apucat. A fost un spectacol frumos, mi-a fost foarte greu pentru că am şi jucat, un rol mare, foarte important, pe patru tablouri: două stăteam în sală şi două pe scenă. Nu prea aveam oglindă să mă privesc în ea. Un spectacol foarte frumos şi primit extraordinar de public, toată lumea era mirată şi nu-şi putea reveni. Toată lumea, toţi cronicarii mă întrebau: «Cum ai făcut tu asta?». Se mirau toţi. Actoria a contat foarte mult în obţinerea succesului. Eu cred foarte mult în actorii care fac regie, au talent. Cred că am talent, pentru că am continuat şi pentru că acum nu pot să mă las. E un microb şi altceva. E drept că stau în sală şi mă apucă o invidie teribilă când mă uit la ei cum joacă şi aş vrea să fiu acolo între ei. S-a întâmplat chiar ca, neavând un actor pentru rolul sergentului din «Biloxi Blue», să mă trezesc că îmi doresc să-l joc eu, în travesti“. Şi uite-aşa teatrul a câştigat o regizoare. Nu orice regizor, ci unul talentat, care a reuşit să uimească şi să smulgă din partea criticilor cuvinte de laudă.

O relaţie deosebită

@