Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harrison Ford şi Calista Flockhart îşi unesc destinele

Publicat in GAZETA de SUD, duminică 22 aprilie 2007 ·

Harrison Ford s-a logodit de curând cu Calista Flockhart, cu care trăieşte o relaţie frumoasă de câţiva ani. Actorul, de 64 de ani, i-a adresat Calistei întrebarea cea mare chiar de ziua păcălelilor, pe 1 aprilie, iar aceasta i-a dat în schimb, fără ezitare, răspunsul mult aşteptat.

Plan bine gândit

În dorinţa de a ieşi totul cât mai bine, Ford i-a cerut ajutorul lui Liam, fiul adoptiv al actriţei, care are doar şase ani. Planul a fost unul bine gândit şi pus la punct de actor. Liam i-a transmit mamei sale următorul mesaj: „Domnul Ford o să fie tatăl meu“. Calista s-a amuzat copios la auzul acestui mesaj, care s-a dovedit a fi cât se poate de serios pentru că, în momentul acela, Harrison a întrebat-o, de faţă cu copilul, dacă vrea să fie soţia lui. Actriţa din serialul „Ally McBeal“ nu a stat pe gânduri şi a spun un „da“ din toată inima. Cei doi au început apoi să stabilească detaliile căsătoriei, pe care şi-o doresc cât se poate de intimă. Data exactă a ceremoniei nu a fost stabilită, dar se pare că aceasta va avea loc în toamnă, îndată ce Ford va termina filmările la partea a patra a filmului „Indiana Jones“.

Harrison Ford şi Calista Flockhart s-au cunoscut în 2002 la festivitatea de decernare a premiilor Golden Globe.

Întâmplarea a făcut ca momentul în care aceştia s-au cunoscut să fie puţin stânjenitor pentru amândoi. Actriţa a vărsat, din greşeală, un pahar de vin roşu pe legendarul actor, incident care se pare că a fost de bun augur pentru ei. La scurt timp, Calista şi Harrison au început o frumoasă poveste de iubire.

Al treilea mariaj?

Pentru Harrison Ford acesta este al treilea mariaj. Actorul s-a căsătorit pentru prima dată în 1964, cu Mary Marquardt, de care a divorţat însă 15 ani mai târziu. Cei doi au împreună doi băieţi, Ben, de 39 de ani, şi Willard, de 37 de ani.

Al doilea mariaj al actorului

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 40 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 28 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 26 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°