Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Momentul unui iepure

Publicat in Jurnalul, duminică 22 aprilie 2007 ·

De când lumea, una din cele mai comune idei pe care oamenii le au despre iepuri este aceea că ei sunt nişte jucărioare simpatice. Specialiştii spun că ideea e greşită şi că drăguţul de iepuraş, de fapt, nu este atât de drăguţ. De când lumea, una din cele mai comune idei pe care oamenii le au despre iepuri este aceea că ei sunt nişte jucărioare simpatice. Specialiştii spun că ideea e greşită şi că drăguţul de iepuraş, de fapt, nu este atât de drăguţ. Există chiar o lucrare, cu un titlu bestial: "Cum câştigăm încrederea unui iepure?". Iată câteva extrase din răspunsul specialiştilor la această întrebare: "Petreceţi cât mai mult timp împreună cu el. Este recomandat să nu mai fie alte animale în jur. Mângâiaţi-l, dar nu insistaţi dacă fuge. Când va începe să mănânce din mâna dumneavoastră, este un semn că deja a început să aibă încredere. Nu faceţi mişcări bruşte, pentru că-l veţi speria. Faceţi aceste exerciţii zilnic". Greu! Poate vă întrebaţi de ce toate aceste peroraţii despre iepure într-o zi de duminică.

Pentru că în săptămâna ce a trecut a apărut cea mai tare ştire posibilă: un iepure de câmp, din oraşul Linz (Austria), a atacat o femeie mai în vârstă, pe soţul acesteia, dar şi pe ofiţerii de poliţie care au fost chemaţi la locul faptei! Femeia a fost atacată de iepurele agresiv pe când punea rufele la uscat. Soţul ei a sunat la poliţie şi s-a dus afară pentru a speria iepurele. Când poliţia a ajuns la locul faptei, bărbatul în vârstă de 78 de ani se lupta cu iepurele cu un băţ. Poliţiştii l-au sfătuit pe bărbat să intre în casă şi au fost nevoiţi să împuşte animalul, care continua să îl atace pe bătrân. Poliţiştii implicaţi în incident au refuzat să dea declaraţii oficiale referitoare la ceea ce s-a întâmplat, întrucât a fost destul de greu pentru ei să împuşte animalul, dar şi periculos, conform Spiegel Online. Fiecare iepure are momentul lui.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum s-a produs atentatul cu bombă în care a fost ucis Ioan Crișan, omul de afaceri de la Arad. Detalii din ancheta procurorilor

Libertatea acum o ora
Omul de afaceri Ioan Crişan a murit în mai 2021 după explozia unui dispozitiv improvizat, pus în mişcare de un mecanism folosit ca detonator, controlat prin telefonul mobil, a anunțat Parchetul General joi, 24 octombrie.

Kamala Harris afirmă că îl crede pe Donald Trump că este un fascist: „Este un pericol pentru securitatea Americii”

Mediafax acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a afirmat despre Donald Trump că îl crede un fascist. Democrata a declarat că fostul preşedinte american este un pericol pentru securitatea Americii.

Managerul de la Spitalul CF 2 din Capitală, ACORD cu procurorii. Acesta a recunoscut că a luat mită de peste 140 de ori

Gandul acum 14 minute
Șerban Bucur, managerul Spitalul CF 2 din București a semnat cu procurorii DNA un acord de recunoaștere a vinovăției. Reamintim că acesta era acuzat de infracțiunii de luare de mită în formă continuată în 146 de acte materiale, potrivit unui comunic

Un poliţist de 23 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Sectorul 3 / Serviciul Omoruri şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă

News.ro acum 24 minute
Un poliţist de 23 de ani a murit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Sectorul 3. Serviciul Omoruri şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă penmtru a stabili detaliile

Percheziții în Buzău și Sibiu. Mașini de lux vândute cu acte false! (VIDEO)

Ziua Constanta acum 37 minute
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Insp

Bărbat din Timiş, găsit decedat în grădina locuinţei sale

Press Alert acum 31 minute
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost găsit fără suflare în grădinţa locuinţei sale din Curtea, judeţul Timiş. Se pare că acesta s-a sinucis prin spânzurare. „La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 08:58, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală

Ron Ely, starul serialului Tarzan, a murit. Actorul avea 86 de ani

Mediafax acum 38 minute
„Lumea a pierdut unul dintre cei mai mari oameni pe care i-a cunoscut vreodată - iar eu mi-am pierdut tatăl”, a declarat fiica actorului, Kirsten Casale Ely, într-o postare pe Instagram. Vezi această postare pe Instagram

Lasconi: Cred că anul viitor se va încheia războiul din Ucraina / Dacă aş fi preşedintele Ucrainei, nu aş ceda teritorii / România va avea un rol mult mai important pentru că până acum a avut un preşedinte leneş

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat că ea crede că anul viitor se va încheia războiul din Ucraina şi a precizat că modul în care se va întâmpla acest lucru va fi decizia poporului ucrainean. Ea a adăugat că, dacă ar fi preşedintele Ucrainei,

Turcia loveşte obiective din Siria şi Irak după atacul de lângă Ankara

G4Media acum 2 ore
Turcia a lansat miercuri noaptea lovituri aeriene împotriva unor obiective din nordul Siriei şi al Irakului, după ce patru oameni au fost ucişi şi 14 răniţi într-un atac asupra sediului de lângă Ankara al unei companii aerospaţiale turce, transmite

Campania pentru alegerile prezidențiale din România începe vineri / 14 candidaţi s-au înscris în cursă, dintre care 4 independenți

G4Media acum 3 ore
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din acest an începe vineri, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23 noiembrie, la ora 7,00, transmite Agerpres. Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiemb

Vremea

București
acum

14°
joi

11°/17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

9°/19°
Iasi
acum

joi

8°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
Constanta
acum

14°
joi

12°/15°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/15°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

9°/19°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/21°