Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Wenger dictează la Arsenal

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 22 aprilie 2007 ·

Tehnicianul lui Arsenal Londra, Arsene Wenger a declarat că formaţia engleză l-a numit pe el să aleagă succesorul fostului vicepreşedinte David Dein, care a ales să demisioneze, potrivit cotidianului The Guardian. Oficialii lui Arsenal vor, prin această decizie, să-l convingă pe tehnicianul francez să nu plece de la club, după ce s-a declarat nemulţumit de faptul că fostul vicepreşedinte, David Dein, a fost nevoit să-şi dea demisia după ce l-a susţinut pe americanul Stan Kroenke, cel care doreşte să cumpere clubul englez. Dein, care este şi acţionar la Arsenal, a spus că între el şi restul membrilor Consiliului de Administraţie au existat "diferenţe ireconciliabile". Arsenal a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul de sâmbătă seară, din deplasare, împotriva lui Tottenham, din etapa a 35-a a primei ligi engleze. Wenger a spus după meci că el va fi cel care va numi un director fotbalistic, funcţie care nu a mai existat până în prezent la Arsenal, pentru a prelua o parte din atribuţiile lui Dein. Presa engleză scris că respectiva funcţie poate să fie ocupată de actualul director sportiv al lui Tottenham, Damien Commoli, care a ocupat funcţia de şef al departamentului de scouting al lui Arsenal în Franţa. Actualul club al lui Commoli s-ar opune unei astfel de mutări, mai ales că predecesorul său, Frank Arnesen, a plecat la Chelesea în 2005, în "circumstanţe controversate". Omul de afaceri american Kroenke şi-a mărit procentul acţiunilor la Arsenal, săptămâna trecută, de la 9,9% la 12%. Arsenal este singurul dintre cele patru cluburi mari din Anglia care este controlat în continuare de englezi, în timp ce Manchester şi Liverpool sunt patronate de americani, iar Chelsea de către miliardarul rus Roman Abramovici. (NewsIn)

Tehnicianul lui Arsenal Londra, Arsene Wenger a declarat că formaţia engleză l-a numit pe el să aleagă succesorul fostului vicepreşedinte David

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 55 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 50 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 35 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°