Precum intr-o partida de sah, exista si intr-o partida politica cateva principii pe care chiar si un jucator confirmat e bine sa le respecte. Presedintele jucator Basescu le-a ignorat si ultimele sale doua mutari pe esichierul politic au fost : prima foarte surprinzatoare, dar proasta si a doua ceva mai previzibila, dar foarte proasta.

Unul dintre aceste principii este ca, atunci cand ai o pozitie castigatoare nu faci mutari riscante doar pentru a obtine o victorie mai rapida sau mai categorica. De la restructurarea guvernului Tariceanu presedintele se afla de fapt si de drept intr-o situatie de coabitare.

Exemplul francez de sistem prezidential in care coabitarile sunt posibile ne arata ca intr-o astfel de configuratie presedintele este cel care are de castigat. Niciodata un prim ministru de coabitare nu a reusit sa castige alegerile prezidentiale franceze.

Conjunctura politica de la noi face ca situatia sa fie si mai favorabila presedintelui : un guvern ultraminoritar si destul de impopular PNL-UDMR care beneficiaza de sprijinul unui partid angajat intr-un demers la fel de impopular de demitere a presedintelui.

O situatie de singur impotriva tuturor care convine de minune unui presedinte ca Basescu, foarte priceput cand e vorba de campanii electorale impotriva “sistemului ticalosit”.

In aceasta pozitie castigatoare presedintele Basescu si-a anuntat in mod surprinzator demisia viitoare in caz ca Parlamentul va decide suspendarea sa. Si a intarit acest anunt precizand ca o va face in cinci minute. Ma grabesc sa adaug ca nu ideea demisiei o calific drept “mutare proasta” ci anuntul in sine. A face publica urmatoarea mutare nu este o strategie prea stralucita.

De regula politicienii folosesc in asemenea imprejurari expresii gen “iau in calcul” sau “nu exclud” care lasa deschise si alte variante. Pro