„Teatrul viselor“ va găzdui, marţi, „piesa“ în care actorii principali vor fi jucătorii formaţiilor Manchester United şi AC Milan. Se vor afla faţă în faţă, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, două echipe mari din Europa, care în ultimul deceniu şi-au mai trecut în palmares acest trofeu.
Marţi şi miercuri, cea mai prestigioasă competiţie europeană intercluburi revine în actualitate cu prima manşă a celor două semifinale, Manchester United - AC Milan şi Chelsea - Liverpool.
La fel ca în 1999, când şi-au adjudecat trofeul, jucătorii echipei Manchester, supranumiţi „red devils“, dau piept cu o adversară din Italia în faza semifinalelor, în urmă cu opt ani aceasta fiind Juventus. De data asta, echipa de pe „Old Trafford“ se va afla, poimâine, faţă în faţă cu „diavolii“ milanezi. Mulţi compară parcursul din acest an al lui Manchester cu cel din stagiunea 1998/1999, pentru că şi atunci adversara din sferturi a fost tot din Italia (Inter Milano).
Acum, elevii lui Sir Alex Ferguson întâlnesc o echipă din Peninsulă, după „dubla“ din sferturi cu AS Roma, al cărei meci retur (scor 7-1) a intrat deja în istoria competiţiei. Dacă Manchester a scos-o din cursă pe AS Roma pentru a ajunge în penultimul act, AC Milan, care se află pentru a cincea oară consecutiv în această fază, s-a „războit“ cu un adversar german, Bayern München, obţinând calificarea graţie victoriei din retur, scor 2-0, după o primă manşă încheiată la egalitate pe „San Siro“ (2-2).
„Rossoneri“ au disputat în total 11 semifinale în Cupa/Liga Campionilor şi doar de două ori au ratat calificarea în finală. În sezonul 1955/1956, milanezi au fost împiedicaţi de Real Madrid să ajungă în ultimul act, iar în stagiunea trecută tot de către o echipă iberică, FC Barcelona. Dar Manchester United nu este din Spania...
În schimb, rezultatele meciurilor jucate de Manchester în semifin