Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Temă pentru Vasu şi Dumbravă

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 22 aprilie 2007 ·

Familia Varga, din satul Sânmartinul de Câmpie, comuna Râciu, trăieşte în cele mai mizere condiţii. La apariţia reporterilor, în casă se afla doar fetiţa de nouă luni care zăcea nestingherită în locuinţa pustie. Delia Cojocariu şi Maria Răduţ, liderele PNGCD Mureş – organizaţia de femei, au fost pentru a doua oară în vizită la această familie dorind să le doneze alimente, dulciuri şi jucării. Cel mai mare copil, fata în vârstă de şapte ani a dezlegat misterul tratamentului pe care îl primesc, ea şi cu fraţii săi, de la mama lor. Vecinii au povestit infernul prin care trec aceşti copii, prin condiţii prea puţin spus de Ev Mediu. Gunoaie, mizerie, boală şi o lipsă a unor utilităţi elementare în secolul XXI. Copilul de nouă luni, care zăcea pe un pat, era învelit într-o pătura mai mult decât murdară. Ceilalţi stăteau flămânzi şi goi, în jurul casei, de parcă erau nişte copii din junglă. Autorităţile locale nu au dorit să facă nicio declaraţie. Vecinii sunt înspăimântaţi de tratamentele inumane, la care, adesea copiii sunt supuşi. Foame şi bătaie. Protecţia Copilului Mureş nu a reacţionat la sesizarile noastre. "Cei de la Primăria Râciu sunt obligaţi să verifice situaţia minorilor, iar în cazul în care se constată vreun fenomen de abuz sau neglijare, sunt obligaţi să ne sesizeze, urmând ca Protecţia Copilului să demareze o anchetă la faţa locului", a declarat Magdalena Colceriu, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Cristina, în vârstă de şapte ani, este elevă în clasa I la Şcoala Generală din comuna Râciu. Zilnic parcurge cinci km pentru a ajunge la cursuri. "Mă trezesc de dimineaţă, şi pornesc la şcoală. Drumul până la şcoala este foarte obositor", a declarat fetiţa. "Nu o bateţi!", acestea au fost cuvintele pe care le-a rostit în mod repetat Cristina, în momentul în care sora ei mai mică, în vârstă de nouă luni a fo

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cazanciuc: Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia

Mediafax acum o ora
Social-democratul susţine într-un mesaj postat pe Facebook că prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia pe 29 mai. „Un tânăr de 19 ani a primit 5 ani de închisoare cu executare, î

Un bărbat a căzut de pe un pod aflat pe şantierul Drumului Expres Craiova – Piteşti, de la o înălţime de nouă metri / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 54 minute
Un bărbat de 26 de ani a căzut, joi, de pe un pod aflat pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti, de la o înălţime de aproximativ nouă metri, victima fiind transportată la spital.

Ciolacu: Cea mai aşteptată decizie de azi este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie / Am aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate. Angajaţii primesc în plus 284 de lei pe lună

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în şedinţa Executivului, că cea mai aşteptată decizie pe care Guvernul o ia este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Şeful Executivului a mai spus că a aprobat majorarea

Un mort şi aproape 100 de răniţi, după ce două tramvaie s-au ciocnit în Rusia

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi aproape 100 au fost rănite joi în oraşul rus Kemerovo, după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod, relatează agenţia TASS. Aproape 80 de persoane au fost transportate la spitale. Printre răniţi se numără cinci copii. Ulterior

VIDEO Scene șocante în Rusia: Un tramvai ce mergea cu viteză mare a aruncat într-o curbă pasageri în fața mașinilor din trafic apoi s-a izbit de alt tramvai / 67 de oameni răniți

HotNews acum 3 ore
Șaizeci și șapte de persoane au fost rănite joi în orașul rus Kemerovo după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod, a declarat Ilya Seredyuk, guvernatorul interimar al regiunii, trei dintre ele fiind în stare gravă, transmite Reuters. Accident șoca

Primar din Prahova, acuzat de hărțuire sexuală de către o subalternă. Edilul candidează pentru un nou mandat

Ziare.com acum 3 ore
Primarul comunei prahovene Păuleşti, Tudor Sandu, este acuzat de hărţuire sexuală, victima fiind o subalternă, care are 35 de ani şi lucrează în primărie de 8 ani. Femeia a depus reclamaţia la Poliţie prin intermediul unui avocat. „Poliţiştii din ca

Sondaj: 4 din 10 angajați folosesc des instrumente AI la job pentru a-și ușura munca

Wall-Street.ro acum o ora
34,9% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs spun că folosesc în mod regulat instrumente de inteligență artificială precum ChatGPT sau Gemini în sarcinile de la birou pentru a reduce volumul de muncă sau pentru a obține rezultate mai ra

(P) Gabriela Firea promite reluarea proiectului Sălii Polivalente cu 20.000 de locuri

News.ro acum 3 ore
Bucureştiul este printre puţinele capitale europene care nu are încă o sală multifuncţională, demnă să poată găzdui competiţii sportive şi evenimente culturale. În ciuda faptului că un astfel de proiect a demarat în urmă cu 5 ani, în mandatul actual

Șeful Biroului pentru Imigrări din Caraș-Severin, arestat preventiv pentru luare de mită și abuz în serviciu

HotNews acum 55 minute
Şeful Biroului pentru Imigrări al judeţului Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost joi arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. El este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la acces ilegal la un sistem informativ, potrivit

Bucureşti - O ambulanţă a accidentat un pieton. Şoferul avea 0.23 mg/l alcool pur in aerul expirat

News.ro acum 2 ore
O ambulanţă a fost implicată într-un accident, pe Calea Dorobanţi, din Capitală, un pieton fiind rănit. Şoferul vehiculului a fost testat, rezultatele indicând 0.23 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Vremea

București
acum

28°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/33°
Iasi
acum

24°
joi

16°/27°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°