N-au nici o legatura cu Dracula
Vi s-a intamplat, vreodata, sa priviti cu simpatie un liliac? Sa nu va fie frica, nici scarba, cand la lasarea serii apare brusc, in vazduh, pornind la vanatoare de muste sau de tantari? Sa nu va fie teama ca bizarul soarece zburator o sa vi se incalceasca in par, sugandu-va apoi, sangele? In ce ma priveste, sunt un prieten al liliecilor si as vrea sa va castig si dvs. bunavointa fata de ei
Imi aduc aminte de serile de vara, cand mergand la bunici, stateam afara, pana dupa ce se insera. De cum apareau liliecii, reactia copiilor cu care ne jucam se schimba: din veseli deveneau inspaimantati, fetele fugeau repede acasa sau isi strangeau cu grija buclele sub naframa, baietii mai mari incepeau sa zvarle cu pietre dupa ei, acuzandu-i in fel si chip, de tot felul de lucruri rele: ba ca sunt trimisi de vrajitoare, ba ca ar fi fost candva soareci, dar, pentru ca au intrat in altar si au mancat anafura, Dumnezeu i-a osandit sa le creasca aripi de piele, sa fie urati si sa zboare numai noaptea.
Ciudat, dar mie nu mi se pareau urati deloc liliecii, ba chiar muream de curiozitate sa vad unul mai de aproape, necrezand ca mi-ar face vreun rau. L-am rugat pe unchiul meu, preot, sa-mi dea voie sa ma sui in turla bisericii, acolo de unde vedeam ca ies lilieci in fiecare seara. Cunoscandu-mi interesul pentru tot felul de creaturi, a fost de acord. Intalnirea mea cu liliecii a fost una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am, legate de viata naturii. Cativa dintre ei erau de felul celor cu potcoava, atarnand cu capul in jos, inveliti in aripile lor ca intr-o mantie. Am reusit sa-l ating pe cel de pe cea mai joasa grinda. Nu a zburat, si-a itit capul din mantia de piele, s-a uitat cu ochii lui mici la mine, a miscat boticul in toate partile si s-a retras spre intuneric, mergand caraghios, cu capul in jos. Nu voi uita nic
