Vinerea trecută, TVR 1 a difuzat filmul Hilary and Jackie, în regia lui Anand Tucker. Scenariul preia biografia publicată sub titlul Un geniu în familie şi relatează destinul a două surori muziciene. Educate într-un mediu burghez, Hilary şi Jackie du Pré sînt împinse către performanţa scenică, aducătoare de bogăţie şi onorabilitate. Între cursuri şi concursuri, drumul lor se desparte. Prima, flautistă, cunoaşte o dragoste sănătoasă, face o droaie de copii şi se retrage la ţară. E împlinită personal, deşi îşi ratează cariera muzicală. Cealaltă, faimoasă violoncelistă, dimpotrivă. Rămîne singură, pe măsură ce gloria o consacră internaţional. Şi ea se căsătoreşte - şi anume cu celebrul pianist argentinian Daniel Barenboim - fără a se bucura însă de fericirea pe care sora ei o resimte, simplu, în fiecare zi.
Sigur că, astfel rezumată, fabula pare mai dualistă decît este. În fond, ambele instrumentiste se confruntă cu dileme, sfîşieri şi iluzii. Aventura lor conţine însă o neaşteptată vibraţie teologică. Dotată cu un frapant surplus de talent, Jackie du Pré plăteşte scump ambiţia "luciferică" a perfecţiunii. De acum femeie (şi încă una cu năbădăi transgresive), tînăra sfîrşeşte prin a se îmbolnăvi de scleroză multiplă. Mereu dornică să rămînă sub reflectoare, e forţată să schimbe violoncelul pe umila tobă din "Simfonia jucăriilor", de Haydn. Se stinge în spasme oribile, neconsolată de soţul egoist, care-şi continuă, rece, turneele. Moartea ei survine în braţele surorii, sosită la Paris, pentru a-i mîngîia agonia.
Epica acestei biografii discret romanţate se desfăşoară în termenii simbolismului religios. Poate că unele scene (precum jocul pe plajă, în copilăria eroinelor) au fost adăugate "vieţii" aşa-cum-a-fost. Însă oricît de contrastant, la modul pedagogic, s-ar dovedi scenariul, tot rămîi cu senzaţia iritantă că el dă cumva vina pe Dumnezeu. Sugestia r