100 de ani de viaţă. Născută în anul răscoalei din 1907, Verona Gârneaţă a împlinit sâmbătă un secol de viaţă, cu bucurii, dar şi necazuri, fiindu-i dat să trăiască durerea de a-şi îngropa şase fraţi şi chiar unul dintre copii.

Mamă, bunică şi străbunică, Verona Gârneaţă a trăit un veac, a prins şi războaie, şi frământări politice, dar a avut şansa să afle cum este să trăieşti ca un cetăţean european, în democraţie. În ciuda vârstei onorabile la care a ajuns, este perfect lucidă, vorbeşte coerent. Povesteşte cu mare drag despre amintirile din tinereţe, despre anii de la locul de muncă, la fabrica de zahăr, dar şi de anii petrecuţi alături de soţ. Îi mai trăiesc doar trei dintre cei patru copii, unul a împlinit 80 de ani, iar ceilalţi au 70, respectiv 65 de ani.

„A trecut viaţa, aşa, ca o apă, nici nu mai ţin minte câte mi-a fost dat să văd, câte persoane am întâlnit, ce necazuri sau bucurii am avut. Viaţa unui om, în general, nu este deloc uşoară. La fel şi a mea, am crescut împreună cu şase fraţi în perioade foarte grele. Tata a murit în război şi mama a rămas singură să ne crească. Am lucrat la început la ţară, la prăşit. Apoi m-am angajat la fabrica de zahăr, de unde m-am şi pensionat. M-am căsătorit, am făcut patru copii, dar, din nefericire, soţul meu a murit foarte tânăr, la doar 49 de ani“, a povestit bătrâna. Rămasă văduvă, Verona Gârneaţă nu s-a mai recăsătorit, şi-a dedicat întreaga viaţă muncii şi copiilor.

Văduvă de 50 de ani

Este craioveancă de 25 de ani, de când a renunţat să mai locuiască în Iaşi pentru a veni să stea cu fata ei căsătorită cu un oltean. S-a născut într-o familie cu şase copii în satul Bărgăoani din actualul judeţ Neamţ. Pentru ea, oltenii, ca şi moldovenii, sunt oameni buni, „toţi o apă ş-un pământ“, aşa cum îi place să spună. De 25 de ani nu a mai ajuns în locurile natale, în Iaşiul în care şi-a î