Ziarele de limbă oarecum franceză ne semnalează faptul divers: cutare a plătit un marabout (căpetenie de confrerie religioasă musulmană) albinos (sic!), din Mali, să îngroape un cîine negru, ritual aducător de nenoroc unuia dintre candidaţii în campania prezidenţială (mă grăbesc să observ că a eşuat). Folosirea religiei şi a curenţilor subterani de putere pe care organizarea socială a acesteia le oferă celor doritori de glorie pieritoare a fost, de altfel, criticată aici. Decuplarea statului şi a politicilor sale de la infrastructura omniprezentă şi atotregulatoare pe care o oferă religia era, bun sau rău, un fapt aproape împlinit (şi) aici, care, pare-se, tinde să dea înapoi. Altfel, împăciuitor şi legat de proximitatea Zilei Naţionale (4 aprilie), Guvernul a decretat libere şi primele două zile de Paşti. Creştinii sînt ultraminoritari aici, dar, cel puţin la suprafaţa vizibilă, nu par să existe fricţiuni între musulmani şi catolici, din rîndurile acestora din urmă făcînd parte şi membri ai Guvernului.

Paştile în Dakar sînt situate în imediata proximitate a alterităţii celei mai radicale pe care o putem imagina. Decorul, în primul rînd, aflat - indecis - pe linia de fractură între Sahara şi Africa vegetaţiei luxuriante. Prin urmare, depinde cum îndrepţi camera de luat vederi spre a surprinde fie o ilustrare a Ecleziastului, fie o bună aproximare turistică a Paradisului. Bisericile sînt curate, majoritatea de secol XX, şi din modernitatea lor deducem că sînt, cele mai recente, de dinainte, totuşi, de independenţă. De altfel, oraşul are un aer mediteranean din care - vorba unui prieten -, "s-au retras romanii". Urbanismul oraşului este confuz şi, acolo unde sînt vizibile, intervenţiile moderne au făcut mai mult rău decît bine. O piaţă uriaşă centrală este supraexpusă pîrjolului, pe cîtă vreme propice acestui climat (şi acestei culturi urbane) ar fi fost dim