Dacă îl comparăm pe Traian Băsescu cel de acum cu Traian Băsescu cel din 2005, observăm că marja sa de manevră s-a îngustat considerabil. Altfel spus, Traian Băsescu este acum mult mai puţin puternic decît atunci cînd a preluat mandatul. Definim puterea în termenii clasici ai sociologiei: A are putere asupra lui B, dacă B se conformează ordinelor date de A. La începutul mandatului, Băsescu avea o putere considerabilă, atît asupra Guvernului, cît şi asupra Parlamentului. Voinţa lui Traian Băsescu a făcut ca Alianţa D.A. să formeze Guvernul şi Călin Popescu Tăriceanu să ajungă prim-ministru (mişcare perfect constituţională, cîtă vreme actul fundamental vorbeşte despre un partid majoritar, pe care nu l-am avut după alegeri). Să ne amintim de momentul în care Traian Băsescu a insistat pentru schimbarea preşedinţilor Camerelor. Alianţa D.A. a funcţionat atunci ca forţă parlamentară unită, iar succesul a fost parţial (doar în cazul Camerei Deputaţilor). Tot în 2005, Traian Băsescu participa la şedinţele de Guvern şi miniştrii, în frunte cu premierul, păreau cel puţin de formă că iau notiţe după cele spuse de preşedinte.

În acest moment, preşedintele îşi vede restrînsă puterea în mod dramatic. Aceasta s-a întîmplat printr-o combinaţie de forţă politică şi mijloace constituţionale. În plan politic, relaţiile dintre preşedinte şi PNL au fost rupte. Nu discut aici a cui a fost vina, cine a greşit şi alte chestiuni de acest gen. Constat doar că, prin ruptura dintre Palatul Cotroceni şi PNL, preşedintele a pierdut puterea atît asupra Guvernului, cît şi asupra Parlamentului. Avem un guvern antiprezidenţial şi o majoritate parlamentară antiprezidenţială. Să luăm exemplul ministrului Ludovic Orban. Prin 2005, Orban părea un aiurit de prin PNL, care se ia la harţă cu pediştii şi cu Băsescu. Multe voci îi cereau partidului liberal să-l pedepsească pentru îndrăzneală şi chi