Mary Ferris, psiholog american care munceşte in Romania in calitate de consultant al asociaţiei umani-tare "NOROC", lucrează de cinci ani cu copii reintegraţi in familie din judeţul Tulcea. Psihologul a putut să vadă din interior cum funcţionează sistemul bolnav al reintegrărilor in familie şi vorbeşte despre abandonul şcolar al "reintegreţeilor" şi despre traumele prin care au trecut unii copii aduşi la părinţi. Vă prezentăm mai jos fragmentar mărturia ei, in exclusivitate pentru Jurnalul Naţional.

"(...) Cei mai mulţi copii şi-ar dori să stea mai degrabă in familiile lor decat intr-o instituţie. Aceasta este motivaţia programului (de reintegrare - n.r.) şi intenţia este clară. Trebuie să ne intrebăm insă dacă programul funcţionează. După părerea mea, cea mai uşoară cale de a verifica şi cel mai bun indicator al succesului unei reintegrări a unui copil se poate vedea in progresul şcolar. Aceasta este o măsură obiectivă a succesului. Şcolile din unele comunităţi nu au fost pregătite pentru transferul imediat al copiilor dificili in clasele lor. Aceşti copii reintegraţi sunt deseori respinşi de cei de seama lor. Am intrebat un tanăr care fusese unul dintre cei mai buni din clasa sa (in clasa a IV-a), cand locuia la Casa de băieţi, de ce a abandonat şcoala. Mi-a răspuns: "Ţi-ar plăcea să mergi la şcoală cand tatăl tău este beţivul oraşului?".

O parte dintre aceşti copii reintegraţi, pur şi simplu, au incetat să meargă la şcoală. Un motiv serios pentru abandonul şcolar este lipsa de igienă şi lipsa unor haine curate pe care să le poată purta la şcoală. Un copil fără pantofi nu va merge desculţ iarna la şcoală. Cu costuri foarte mici, comunităţile ar putea procura haine second-hand pentru copiii in nevoie.

Caţi copii au renunţat la şcoală după ce au fost reintegraţi in familiile lor? N-ar trebui să ne fie frică să căutăm răspunsul la această problemă