Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătrânii îşi cer ajutorul de deces

Publicat in GAZETA de SUD, luni 23 aprilie 2007 ·

Vestea că, o dată cu numirea în funcţie a noului ministru al muncii, vor apărea schimbări majore privind modul de distribuire a banilor, că pensiile vor fi ridicate doar prin intermediul cardului sau contului bancar i-a speriat pe pensionarii doljeni. Sărăcia în care trăiesc mulţi dintre ei i-a determinat să vină în audienţe ca să solicite chiar şi ajutorul de deces.

Trăiesc din pensii mici, în ciuda zecilor de ani munciţi în sistemul de stat sau în agricultură. Vin de la zeci de kilometri distanţă o dată la câteva săptămâni sau luni în audienţă la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Dolj, pentru a li se revizui dosarul de pensie, în speranţa că undeva s-a strecurat o greşeală şi vor primi câteva sute de mii în plus la veniturile lunare.

Sunt vârstnici, mulţi dintre ei bolnavi, oameni care nu au călcat poate în viaţa lor într-o bancă, pentru ei bancomatele fiind o noţiune străină. Vizitele la casele de pensii judeţene ale noului ministru al muncii au ajuns repede la urechile pensionarilor, care au aflat şi de intenţia acestuia de a încerca să elimine cozile de la instituţiile de pensii din ţară, prin introducerea „unor sisteme on line“ de trimitere a datelor, cât şi de posibilitatea ca toţi pensionarii să-şi ridice banii prin intermediul cardurilor bancare.

Referitor la majorarea pensiilor, ministrul Păcuraru a precizat că acest lucru va fi posibil în măsura în care se vor crea mai multe locuri de muncă mai bine plătite, pentru ca valoarea contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale să crească. Ministrul muncii a recunoscut însă că sistemul public de pensii este „cea mai dureroasă rană a României“ şi şi-a exprimat încrederea în sistemul privat de pensii. „Pensionarii doljeni au posibilitatea de a-şi ridica banii de la şapte unităţi bancare: BCR, Bancpost, Pro Credit, CEC, BRD, Banca Transilvania, Banca Comercială Carpatica. Până în prezent, avem 12

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 4 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 2 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 42 minute
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 3 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 5 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 5 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°