Numai anul trecut, salvamontistii din Busteni au inregistrat 137 de actiuni de salvare. Aproximativ 500 de turisti au fost adusi cu bine la baza muntelui, dar a existat si un mort. Seful Serviciului Salvamont Busteni, George Cotinghiu, spune ca 2006 a fost un an bun, in sensul ca s-a inregistrat doar un deces. „Am avut ani cu 9-12 morti.
Si toate acestea, din cauza ca turistii nu respecta nici cele mai elementare reguli atunci cand urca pe munte”, precizeaza George Cotinghiu. In 2007, pana in prezent, salvamontistii din Busteni au fost solicitati sa intervina in aproximativ 30 de actiuni de salvare a 100 de persoane. Sambata, au mai fost consemnate doua actiuni.
In prima, a fost transportata la spital o persoana care a suferit o fractura la picior in zona Babele, din cauza ca nu a fost incaltata corespunzator si a alunecat, iar cea de-a doua actiune a constat in salvarea a patru turisti care au ramas blocati pe Jepii Mari.
Primavara si vara, anotimpurile cele mai grele
George Cotinghiu spune ca cele mai grele perioade vin dupa ce traseele turistice din Bucegi, inchise iarna, sunt redeschise, iar turistii dau navala pur si simplu, pe creste. Din luna aprilie si pana in iulie, vremea este foarte inselatoare in Bucegi, iar montaniarzii nu tin cont de acest lucru.
„Am publicat pe site-ul Primariei Busteni o serie de sfaturi pentru turistii amatori de drumetii montane”, ne-a declarat seful Salvamont Busteni. George Cotinghiu recomanda tuturor sa tina cont de sfaturile specialistilor, pentru a evita orice neplaceri.Una dintre problemele esentiale este necesarul alimentar.
Chiar si alpinistii cu experienta au probleme cand trebuie sa faca bagajul de alimente, necesar pentru o perioada de 6 - 10 zile sau chiar mai mult.
De multe ori vezi ca unul cara, si se scalda in sudoare proprie, o sumedenie de paini care d