Tot mergînd prin diverse oraşe din provincie, ba chiar prin sate, am învăţat cum poţi intra în vorbă cu autorităţile locale, în aşa fel încît să fie prietenoase, dar şi să-ţi "livreze" toate informaţiile de care ai nevoie. Mecanismul e, în mare, următorul: suni la Consiliul local din satul sau tîrgul x, şi, cum e de presupus, îţi răspunde secretara. Secretarele de Primărie sînt, îndeobşte, persoanele cele mai în măsură să-ţi dea informaţiile potrivite: dacă le întrebi cu cine să vorbeşti ca să afli cutare lucru, ele îţi vor recomanda, de obicei, un viceprimar. Primarul însuşi, de cele mai multe ori, e o autoritate prea evidentă şi, ca atare, intangibilă, pentru a fi plictisită cu mici daraveli socialo-turistice. Pe cînd vicele, de multe ori mai tînăr decît primarul, poate şi mai prezentabil, este cu siguranţă şi mai disponibil pentru şuete fără miză electorală sau financiară.
Conform schemei de mai sus, am vorbit cu destule secretare şi am cunoscut o serie de... "vici". În cazul municipiului Alexandria, de pildă, cel recomandat a fost viceprimarul Pană. Acesta a răspuns hotărît la telefon, m-a încurajat în privinţa vizitei în oraşul său, cu ocazia căreia s-a oferit să mă ajute, mi-a recomandat pînă şi hotelul în care să stau. Odată ajunsă la faţa locului, unde să mă duc întîi şi întîi? La vicele Pană. În biroul său, îl aflu impozant, elegant, vorbind la telefon. Mă pofteşte să stau jos, continuîndu-şi conversaţia, în timp ce-mi oferă cafeaua tipică de Primărie, mereu prea dulce. Plictisindu-mă prin birou, arunc priviri obosite în jur. Cînd, deodată, dulapul intră, brusc, în prim-plan: pe el tronează o poză a lui Vadim Tudor. Viceprimarul îşi termină conversaţia şi mă întreabă, senin: "Dvs. ştiţi de la ce partid sînt eu?". După care îşi ia, de pe acelaşi birou, ultimul număr din România Mare. Deşi nu mi-a dat interviu - "ştiţi, să nu se supere primarul..."