...Cît costa o Eugenie?

...0,75!?

...Exista ceva mai ieftin decît o Eugenie?

...Sîngeretele? Ăla era la 1,25 suta...

...Cînd am întîlnit-o prima oară?

...Eram parcă într-o baracă de şantier, în epoca de fier-beton şi, printre pereţii de scîndură, auzeam o voce de femeie voioasă, îndemnînd pe cineva: "Mai ia şi o Eugenie, că n-ai să te saturi cu o mentosană!".

...Cred că am gustat-o prima oară în gară la Predeal, la bufet, vrînd ceva uşor şi dulce după nişte cîrnăciori grei.

...Necunoscută la vremea burgheză a halviţei de la poarta şcolii, Eugenia ţinea loc, în construcţia socialistă, de cataif, de ecler, de cremşnit, era dulcele poate cel mai ieftin, oricum cel mai finuţ, în pofida durităţii sale biscuitice,

o duritate acceptată pentru crema de cacao,

o tărie care o extrăgea din categoria banalităţilor de "dropsuri bune şi jeleuri" şi o plasa printre fursecurile proprii noii orînduiri, fiind cu adevărat

CEL MAI NOU ŞI ORIGINAL PRODUS AL INDUSTRIEI NOASTRE ALIMENTARE

(cum scria pe un panou al unui raion de zaharoase de pe Bd. Hristo Botev, acolo unde, peste cîţiva ani, în altă etapă, aveam să citesc: "Consumaţi ştrudel cu mere / Dă avînt şi dă putere!".

Deloc ipocrită, deloc lipicioasă, melocremoasă sau leneşă, Eugenia nu şantaja că s-ar topi în gură, dar nici nu-ţi rămînea pe degete, antipatică; substantiv comun, cu literă mică, avea singular: "Ia o eugenie de la mine!" şi plural: "Mi-am cumpărat la prînz 4 eugenii şi zău că m-am săturat!".

De fapt, nu era săţietoare, dar - autentică, sinceră în mediocritatea nivelului ei de trai şi de gust - nici nu pretindea că ar fi, nu se dădea mare şi importantă, nu indispunea.

Ea năştea o nesilită solidaritate în minorele simpatii generale - CINE REFUZA O EUGENIE?

O accepta casieriţa de la Alimentara care-ţi "ţinea" o sticlă de oţet ş