În credinţa populară, Sf. Gheorghe este asociat adesea cu omorârea balaurului. Această legendă datează din secolul al XII-lea şi una dintre variantele sale este Legenda Aurea. Se povesteşte cum un balaur imens şi feroce a apărut lângă oraşul Selena din Libia. Locuitorii trebuia să-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar, când nu au mai avut oi, balaurul a cerut-o pe fata împăratului. Atunci a apărut un viteaz creştin care s-a oferit să răpună balaurul.

În unele icoane timpurii fata împăratului este înfăţişată în gura balaurului, în timp ce un viteaz cu o suliţă se luptă cu acesta. După ce a străpuns balaurul cu suliţa, tânărul a dus-o pe prinţesă la palatul împăratului, care i-a oferit mâna ei şi jumătate din împărăţie. Viteazul a refuzat spunând că are multe alte lucruri de îndeplinit în lupta sa pentru apărarea bisericii şi ajutorarea săracilor şi nedreptăţiţilor; apoi le-a spus că numele lui este Gheorghe şi a plecat.

Ştefan cel Mare l-a venerat pe Sfântul Gheorghe

Dintre toţi sfinţii sărbătoriţi în lumea creştină, puţini au ajuns la faima de care s-a bucurat şi se bucură Sfântul Gheorghe la români. În satele şi oraşele ţării, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele. Al treilea braţ al Dunării, în Deltă, se cheamă braţul Sfântul Gheorghe. Se ştie apoi că multă vreme ocrotitorul oştirii române a fost Sfântul Gheorghe. De altfel, steagul Moldovei, trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zograful din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul. Iar această întruchipare a Sfântului a reprezentat la noi lupta creşinilor împotriva balaurului vremii, adică a păgânilor otomani. O dovadă este şi rugăciunea lui Ştefan cel Mare, scrisă pe steagul său: „O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar ce