Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD, noi acuzaţii de poliţie politică împotriva SRI

Publicat in Adevarul, luni 23 aprilie 2007 · ·

Vicepreşedintele PSD Dan Nica i-a acuzat, ieri, pe foştii miniştri Vasile Blaga, Monica Macovei şi prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, că au dispus, la solicitarea lui Traian Băsescu, Vicepreşedintele PSD Dan Nica i-a acuzat, ieri, pe foştii miniştri Vasile Blaga, Monica Macovei şi prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, că au dispus, la solicitarea lui Traian Băsescu, verificarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la falimentul şi lichidarea judiciară a unor agenţi economici. Nica a prezentat în acest sens două solicitări care poartă antetul SRI şi MI. Replica SRI: documentele prezentate de Nica sunt nişte falsuri. "În luna februarie 2007, Traian Băsescu i-a chemat la Cotroceni pe ministrul de interne, Vasile Blaga, ministrul justiţiei, Monica Macovei, şi pe primul adjunct al SRI, Florian Coldea, solicitându-le ca, până în luna martie a acestui an, să verifice hotărârile judecătoreşti date de instanţe în perioada 1 ianuarie 2002 până în 2007, cu privire la declanşarea procedurilor de faliment şi lichidare judiciară a unor agenţi economici", a afirmat liderul PSD. Nica nu a precizat numele firmelor care au făcut obiectul acestor verificări. PSD solicită verificarea dispoziţiilor Dan Nica a spus că Vasile Blaga şi Florian Coldea, prin intermediul generalului Fătuloiu, au transmis ordine inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv direcţiilor judeţene ale SRI, solicitându-le să dispună acest tip de verificări. Nica a solicitat comisiilor parlamentare de resort să declanşeze anchete. El a mai solicitat CSAT să dispună încetarea verificărilor hotărârilor judecătoreşti, afirmând că reprezintă o încălcare flagrantă a legii siguranţei naţionale şi a legii de funcţionare a SRI, iar CSM să investigheze temeiul legal în baza căruia sunt verificate hotărârile judecătoreşti.

Vasile Blaga a spus că Traian Băsescu nu a transmis niciodată cereri de verificare a unor hot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Prezenţa la vot până la ora 10:00 depăşeşte nivelul din 2019 şi 2014

Mediafax acum 24 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 57 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 33 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 15 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum o ora
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Nicuşor Dan: am votat pentru o direcţie occidentală a României

Mediafax acum 50 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendumul local privind reorganizarea administrativă a Bucureştiului. La ieşirea de la urne, edilul a spus că 4-5% dintre bucureşteni refuză să ia buletin

Polițist de frontieră din Giurgiu, găsit împușcat în cap. Tânărul de 22 de ani a fost transportat de urgență la spital

Ziare.com acum 14 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, duminică, 24 noiembrie, în mașina sa. Acesta a fost transportat de urgență la spital. Tânărul în vârstă de 22 ani era planificat să efectueze paza la secția de votare nr. 121 din loc

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 23 minute
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°