Crucea apelor.
In curtea Manastirii Ghighiu nu ai loc nici sa arunci un ac. Cu sticle si bidonase in mana, mii de oameni veniti din toate colturile tarii asteapta a doua sfintire a apelor, nadajduind fiecare la ajutorul lui Dumnezeu. Exista o zi anume din an, cand se deschide crucea apelor si unele izvoare capata puteri miraculoase. E Vinerea Tamaduirii - prima vineri de dupa Pasti, cand credinciosii se aduna la sipot, asteptand precum ologul din Videzda Evangheliei sa-si gaseasca vindecarea. E ziua "tulburarii apelor", ziua in care legenda spune ca imparatul Leon cel Mare, plimbandu-se prin padurea din preajma cetatii Constantinopole, a dat peste un orb cazut la pamant. Mai mult mort decat viu, omul cerea cu glas abia soptit ca cineva sa-l ajute si sa-i racoreasca buzele cu putina apa. Milos din fire, Leon a inceput sa caute un izvor, dar nu l-a gasit. De trei ori a incercat si, cand deja isi pierduse orice nadejde, a auzit din cer glasul Maicii Domnului: "Nu mai osteni, Leoane, caci apa e langa tine. Potoleste buzele si ochii orbului si vei cunoaste cine sunt eu". Intr-adevar, nu departe, chiar la radacina unui stejar, clipocea un izvor rece si curat, din care imparatul a luat cum a putut cateva picaturi si, umezind ochii nevazatorului, acesta a inceput deindata sa vada si sa dea slava lui Dumnezeu. Asa a ridicat Leon cel Mare o falnica manastire ce dainuie pana in zilele noastre si, tot asa, bucuria lui s-a transformat intr-o mare sarbatoare crestina, pe care maicile de la Ghighiu o pastreaza cu sfintenie: "Izvorul Tamaduirii".
Apa e sfanta prin ea insasi, e toata un miracol si, nu intamplator, taranii o respecta ca pe o icoana aparte, fara chip. Hutulii din nordul Bucovinei o sarbatoresc intr-un fel anume, aruncand intr-o apa curgatoare cojile de oua inchistrite (incondeiate) de la Pasti, in timp ce batranul cel mai batran (patriarhul satului) se
