OLT. O parte din funcţionarii Primăriei Slatina, în frunte cu secretarul Mihai Idita, au dat primarul şi consiliul local în judecată pentru a obţine plata primelor de vacanţă neacordate din 2003 şi până în 2005.
Acţiunea în instanţă, în dosarul cu numărul 1149/104/2007, a fost deschisă de secretarul Mihai Idita şi Iulia Georgiana Truică, celor doi alăturându-li-se alţi opt funcţionari din primărie. Acţiunea a fost deschisă pe 13 aprilie. „Au făcut şi funcţionarii din alte primării din ţară acelaşi lucru şi au câştigat. Şi noi vrem să ne primim drepturile. Primele de vacanţă nu au fost date deoarece acordarea lor a fost suspendată prin ordonanţă de urgenţă“, a declarat Mihai Idita.
Secretarul a recunoscut că vor lua banii doar cei care s-au alăturat ca părţi civile în acţiune, nu toţi angajaţii primăriei. Pe lista celor care s-au constituit ca parte civilă - Mihaela Smarandache, Elena Şerban, Gheorghe Diaconu, Costinel Stăiculescu, Mariana Dumitrescu, Daniela Şugubete, Adela Elena Teodoriu - se afla şi Constantin Filip, care a renunţat la acţiune. Dosarul de la Tribunalul Olt nu cuprinde şi motivaţia acestuia.
Pe listă sunt fosta lideră de sindicat Elena Şerban şi Costinel Stăiculescu, secretarul sindicatului, care ar fi trebuit să introducă acţiunea în numele tuturor funcţionarilor care nu au primit primele de vacanţă.
Prima de vacanţă valorează cât salariul brut din luna dinaintea intrării în concediu. Funcţionarii nu pot cere primarului şi consiliului local şi majorări de întârziere, şi penalităţi pentru neplata drepturilor, deoarece acestea s-au prorogat pe timpul suspendării prin act administrativ central.
Acţiunea funcţionarilor de la Slatina ar putea constitui un precedent pentru funcţionarii din toate instituţiile statului din judeţ, care trebuie să se adreseze instanţei pentru a-şi câştiga drepturile. OLT. O parte din funcţionarii Pri