Secretarul de Stat american Condoleezza Rice i-a refuzat ministrului roman de Externe Adrian Cioroianu cererea de a avea o intrevedere pe marginea reuniunii ministrilor de Externe ai NATO ce va avea loc joi si vineri, la Oslo.
Purtatorul de cuvant al MAE, Corina Vintan, a declarat pentru NewsIn ca "prezenta scurta a secretarului de stat american nu a permis o intrevedere cu ministrul de Externe”.
Vintan a declarat, in schimb, ca ministrul Cioroianu va discuta la Oslo cu alti omologi, printre care cei din Canada si Norvegia.
Potrivit unor alte surse diplomatice, citate de aceeasi agentie, adevaratul motiv al refuzului ar fi situatia politica de la Bucuresti.
Vestea vine la o zi dupa ce Valeriu Turcan, purtatorul de cuvant al presedintelui suspendat Traian Basescu, a vorbit despre o vizita pe care liderul PSD Mircea Geoana urma sa o desfasoare in SUA la inceputul acestei saptamani, dar care a fost contramandata dupa ultimele evenimente.
"Chiar din declaratiile domnului Geoana am inteles ca astazi trebuia sa inceapa o vizita in Statele Unite. Are vreo explicatie pentru faptul ca nu a mai fost primit?", s-a intrebat retoric Turcan.
Geoana avea in plan sa se intalneasca, intre altii, cu Stephen Hadley, consilierul pentru Securitate Nationala al presedintelui Bush, cu fostul ambasador in Romania J.D. Crouch si cu John Negroponte, adjunctul Secretarului de Stat al SUA.
Secretarul de Stat american Condoleezza Rice i-a refuzat ministrului roman de Externe Adrian Cioroianu cererea de a avea o intrevedere pe marginea reuniunii ministrilor de Externe ai NATO ce va avea loc joi si vineri, la Oslo.
Purtatorul de cuvant al MAE, Corina Vintan, a declarat pentru NewsIn ca "prezenta scurta a secretarului de stat american nu a permis o intrevedere cu ministrul de Externe”.
Vintan a declara