Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) i-a răspuns deputatului Constantin Faina la interpelarea depusă în legătură cu „motivele care au stat la baza deciziei de lichidare voluntară a societăţii Rulmentul SA Braşov”.
Potrivit răspunsului, schimbul încrucişat de acţiuni între AVAS şi SIF Transilvania prin care participaţiile deţinute de AVAS la Rulmentul - 50,01%, erau cedate SIF Transilvania în schimbul pachetului de 25% pe care aceasta le deţinea la Tractorul SA nu s-a putut realiza deoarece schimbul era condiţionat de privatizarea uzinei de tractoare cu investitorul Landini SpA.
Totodată, AVAS a anunţat că preţul oferit de omul de afaceri Ştefan Vuza, care se află în spatele consorţiului format din Industrial GP SRL Bucureşti şi Uzuc SA Ploieşti - 7,76 milioane de euro plus datoriile istorice -, era mult sub valorile din oferta AVAS a acelui proces de privatizare a societăţii Rulmentul SA.
Societatea braşoveană se află în prezent într-o situaţie ambiguă. După ce AGA a declarat starea de lichidare voluntară, unul dintre micii acţionari ai societăţii – SSIF Orizont Oradea – a obţinut suspendarea punerii în aplicare a deciziei, acuzând în acelaşi timp AVAS-ul de aducerea în stare de insolvenţă a companiei braşovene. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) i-a răspuns deputatului Constantin Faina la interpelarea depusă în legătură cu „motivele care au stat la baza deciziei de lichidare voluntară a societăţii Rulmentul SA Braşov”.

Tot