In luna iunie, statul va incepe privatizarea companiei
Terenul din Baneasa, evaluat la 10 euro pe metru patrat
Consiliile de Administratie ale aeroporturilor Henri Coanda Bucuresti si Aurel Vlaicu Baneasa s-au intalnit ieri pentru a discuta conditiile fuziunii celor doua unitati. Sedinta a avut loc la sediul Aeroportului International Henri Coanda, pe langa actionari fiind invitat si ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti, rezultata in urma fuziunii firmelor care administreaza aeroporturile din Baneasa si Otopeni, va deveni operationala la 10 mai, iar in termen de o luna vor fi initiate procedurile de privatizare.
"Actionarii celor doua aeroporturi au hotarat astazi (ieri - n.r.) sa aprobe fuziunea dintre cele doua societati. Intentia mea este de a privatiza noua companie. Acum sunt in faza finalizarii procedurilor de fuziune, stabilirea echipei manageriale, urmand ca ulterior, in maximum o luna dupa finalizarea acestor etape, sa demaram procedurile de privatizare", a spus, citat de Mediafax, Ludovic Orban. Potrivit ministrului, dupa fuziune va fi declansata o procedura de reevaluare a patrimoniului, in vederea majorarii capitalului social al noii companii.
Orban: Tarifele aeroportuare nu vor fi majorate, deocamdata
Potrivit proiectului de fuziune, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti are in prezent un capital social de aproximativ 143 milioane lei, terenul aferent Aeroportului Baneasa fiind evaluat la zece euro pe metru patrat. Printre avantajele fuziunii mentionate de Ludovic Orban se numara gestiunea unitara a resurselor financiare si umane din cele doua aeroporturi, existenta unei structuri centrale si a unei strategii de dezvoltare comune, precum si un management general.
"Deocamdata nu intentionam sa umblam la tarifele aeroportuare.