Reducerea de 6% a contributiilor sociale promisa de Guvern pentru anul viitor se va duce integral in buzunarul angajatului, un astfel de gest din partea patronului fiind catalogat drept „sinucigas“ de catre presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR), Florin Pogonaru.
„In mod sigur, patronii vor profita de scaderea CAS sa creasca salariile angajatilor. Deja crestem salariile intr-un ritm mult mai rapid decit acesta impus de legi. Din pacate, o parte insemnata din eforturile noastre se duc la stat si nu la angajatii nostri. De aceea, consider ca scaderea CAS este o masura foarte buna“, ne-a declarat Pogonaru.
„Pastrind logica ultimilor ani, se poate presupune ca, in medie, salariile vor avea o crestere de 15% pina la sfirsitul lui 2007“, a confirmat tendinta Horatiu Cocheci, de la PricewaterhouseCoopers.
Patronii fac coada la tirguri
Presedintele AOAR, una dintre cele mai importante organizatii patronale din Romania, pune majorarea salariilor pe seama cresterii concurentei pe piata muncii.
„Trebuie sa fii un patron sinucigas sa nu profiti de aceasta relaxare fiscala pentru sporirea salariilor. E clar ca oamenii au unde sa se duca sa munceasca. S-a terminat de mult cu cozile de someri la poarta firmei. Acum, patronii fac cozi la tirgurile de joburi sa prinda oameni cit mai buni“, a spus Pogonaru.
In cazul in care toti patronii vor actiona precum Pogonaru, toti cei aproape 4,7 milioane de angajati din Romania vor avea lefuri cu 6% mai mari de anul viitor.
Relaxare fiscala
Guvernul va reduce, incepind cu 1 ianuarie 2008, contributiile sociale pentru angajati cu 6%, de la 17% din veniturile brute cit reprezinta in prezent, in scopul de a incuraja munca, economiile populatiei si investitiile. In prezent, contributiile sociale pentru angajati reprezinta, cumulat, 17% din ven