La 13 ani este regina sms-urilor
O adolescentă a fost declarată campioana absolută a sms-urilor în Statele Unite. Morgan Pozgar, de 13 ani, din Claysburg, Pennsylvania, a ocupat locul întâi la concursul naţional de scris sms-uri, organizat la New York, şi a primit marele premiu în valoare de 25.000 de dolari, după ce a învins alţi 250 de concurenţi veniţi din toată America. În semifinală, Morgan a întrecut o tânără de 23 de ani, care a fost nevoită să se declare învinsă în faţa puştoaicei de doar 13 ani. În finala competiţiei, foarte tensionată, de altfel, Morgan a fost la un pas de a fi întrecută de Eli Tirosh, de 21 de ani, care a fost prima care a terminat de scris textul impus, dar care a făcut o greşeală de ortografie. După concurs, Morgan Pogzar a mărturisit că s-a antrenat trimiţând în medie 8.000 de sms-uri pe lună, ceea ce înseamnă câte un mesaj la fiecare cinci minute, sau câte 260 de sms-uri în fiecare zi. Trebuie să precizăm că Morgan plăteşte un abonament de zece dolari, care îi permite expedierea unui număr nelimitat de mesaje scrise.
A sunat la urgenţă pentru a face sex
Un soţ frustrat a sunat la serviciul telefonic de urgenţă pentru a-şi reclama soţia că refuză să întreţină raporturi sexuale cu el, informează site-ul thesun.co.uk. Bărbatul, care locuieşte în Reading Berks, Marea Britanie, s-a plâns dispecerului că nu îi sunt respectate „drepturile matrimoniale“ şi a solicitat ca un echipaj de ambulanţă să se deplaseze la domiciliul său pentru a-i face un control medical soţiei sale. Însă dispecerul a refuzat şi i-a răspuns bărbatului că nu îl poate ajuta cu o astfel de „urgenţă“. Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă a declarat că multe persoane invocă motive ciudate pentru a chema ambulanţa, însă acesta este, fără îndoială, printre cele mai neobişnuite.
Goală în Fontana di Trevi
O mila