Adrian Mutu a marcat duminică al 15-lea gol al său în Serie A, reuşita fiind singura din partida Lazio - Fiorentina 0-1, în etapa a 33-a a campionatului Italiei. Mutu a înscris cu capul, în minutul 71, de la şapte-opt metri, în urma unei centrări de pe partea stângă a lui Jorgensen. Cu toate că a marcat, „Briliantul“, care a fost înlocuit cu Reginaldo, în minutul 80, nu a avut o evoluţie extraordinară, fiind notat cu 6 de agenţia Datasport, care a scris despre el: „I-a fost suficient golul ca să se remarce. În rest, nu a fost prea periculos“.
Cel mai bun jucător al oaspeţilor a fost cel care i-a pasat lui Mutu la gol, danezul Jorgensen, notat cu 7. Adrian Mutu adusese trei puncte Fiorentinei şi în runda a 32-a, în partida Fiorentina - Siena (1-0). În clasament, Fiorentina este pe locul al şaptelea, la două puncte de poziţia a şasea, ultima care asigură participarea în Cupa UEFA, ocupată de Palermo.
Chivu a jucat prost
Cristi Chivu a avut o prestaţie slabă în partida pierdută de ocupanta locului al doilea, AS Roma, cu 2-1, la Bergamo, cu Atlanta. Bergamascii au condus cu 2-0 la pauză, după golurile înscrise de Doni ('37) şi Zampagna ('44). A redus din diferenţă Perrotta ('64). Ferrari de la Roma a fost eliminat în minutul 89.
Chivu a bifat toate cele 90 de minute şi a primit nota 5 din partea agenţiei Datasport, care a descris astfel evoluţia sa: „S-a plasat prost la primul gol şi i-a lăsat prea mult spaţiu lui Zampagna la golul al doilea“.
Inter a câştigat titlul
După ce a fost lideră în Serie A aproape de la începutul campionatului, Inter Milano a intrat, în sfârşit, în posesia titlului de campioană a Italiei, al 15-lea din istoria sa. Elevii lui Roberto Mancini s-au impus, cu 2-1, la Siena, în faţa formaţiei lui Paul Codrea, care nu a evoluat, şi au profitat şi de înfrângerea Romei la Bergamo. Ambele goluri