Am sesizat nişte “păcate” (le-am alesmai ales pe acelea legate de situarea politică a intelectualului în acest moment) pe care le-am inventariat în timpul unei discuţii la Prometheus, săptămîna trecută, condusă de HR Patapievici. Discuţia a avut o temă extrem de concretă: intelectualii şi Băsescu. Doru Buşcu a criticat felul naiv şi neprofesionist în care au semnat intelectualii o scrisoare d susţinere (la care şi eu am aderat).

Ştefan Vianu a făcut distincţia, în replică, între individualismul înăscut al intelectualui şi un anumit spirit civic care se educă. Am înţeles din exemplele sale că nu e nevoie de strategii de marketing complexe pentru a face auzită o idee – ar fi nevoie doar de expunerea clară şi de participare activă. Nu o să rezum toată discuţia, o să spun doar ce am reţinut, ce am apucat să spun sau nu.

Precizare – Nu înţeleg prin “intelectual” nimic pompos. Intelectualitatea este manevrarea publică a ştiinţei acumulate în medii “scolastice” (în sensul lui Bourdieu). Intelectualii se aprobă între ei ca “intelectuali”, se autoproduc, îşi confirmă şi reconfirmă statutul, asta n-o să înţeleagă niciodată Voiculescu sau vreun alt non-intelectual.

1. Isterizarea rapidă. Nu am fost de acord cu tonul apocaliptic iniţiat de unii dintre semnatarii acelei scrisori. Cred că tonul isteric românesc, cu pretenţii maioresciene, de radere a lichelelor nu mai poate fi folosit cu efect în spaţiul public. Am auzit comparaţii nenumărate cu anii 90, cu trecutul glorios şi activ al intelectualităţii nouăzeciste.

Isteria a fost justificată cîndva de venirea minerilor, de puseele antidemocratice iliesciene, dar nu mai poate fi o formă de manifestare intelectuală acum. Suspendarea lui Traian Băsescu este un lucru anormal care poate fi reglat democratic de fiecare dintre noi prin referendum. Tot ce ni se pare anormal trebuie denunţat ca atare, nu inflamat. @N_P