Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La 20 de ani, consilier al ministrului educaţiei

Publicat in Adevarul, marți 24 aprilie 2007 ·

George Trifan, student la ASE şi la Universitatea din Bucureşti, caută cele mai potrivite răspunsuri la întrebările colegilor săi Elevii au învăţat că nu tot ce spun profesorii este George Trifan, student la ASE şi la Universitatea din Bucureşti, caută cele mai potrivite răspunsuri la întrebările colegilor săi Elevii au învăţat că nu tot ce spun profesorii este neapărat bine sau corect. Pentru asta apelează la ajutorul consilierului pentru problemele elevilor, al secretarului de stat din învăţământul preuniversitar, care îi îndrumă şi le oferă informaţii. George Trifan are 20 de ani şi ocupă acest post încă din martie 2005. Pe lângă responsabilitatea pe care o are faţă de elevi, mai este şi student la două faculăţi: Informatică, din cadrul Universităţii Bucureşti, şi Cibernetică, la ASE. Consilierii din şcoli, doar de formă Despre problemele cu care elevii au venit la el, George spune că sunt foarte variate. Cele mai multe însă au venit din mediul rural, unde există o mare problemă de comunicare, iar elevii nu-şi cunosc drepturile. A întâlnit atât întrebări haioase, cât şi cazuri revoltătoare. "Deşi încă se află pe băncile şcolilor, elevii trebuie să fie consultaţi în legătură cu deciziile care se iau, pentru că acestea îi vizează în mod direct", spune George. Consilierul adaugă că există câte un reprezentat al elevilor în fiecare unitate de învăţâmânt, dar propunerile şi părerile lor nu sunt luate în considerare. Părul lung aduce notă mică la purtare George a fost mirat cât de departe poate merge imaginaţia unei diriginte care scădea nota la purtare fetelor pentru că acestea au părul prea lung în concepţia ei. "O fată m-a întrebat la ce lungime a părului se scade nota la purtare şi cu cât. Am primit chiar şi poze ca să văd dacă are părul prea lung! Mulţi dintre şcolari nu ştiu că, dacă primesc o notă mică, pot face contestaţie", adaugă consilierul elevilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 16 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 42 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 20 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

300.000 de români din diaspora au votat până duminică la ora 8.00

Mediafax acum 15 minute
Aproape 300.000 de români din diaspora au votat la primul tur al alegerilor prezidenţiale până duminică la ora 8.00. Datele arată o participare diversificată, cu prezenţe consistente în ţările europene cu mari comunităţi de români, dar şi o implicar

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°