Hanul Hangitei nu e situat la o raspantie de drumuri de pe DN1, ci in buricul targului, pe una din stradutele imbarligate din zona Lipscani. Arata tras la xerox dupa alte restaurante etno romanesti de acum zece ani, functionand drept capcane pentru turistii straini. Kitsch-ul e la el acasa, peretii sunt tapetati cu vulturi, stergare, ardei impletiti. Deasupra fiecarei mese e un abajur cu canari impaiati legati cu sarma. Mesele sunt inghesuite si incolonate soldateste pe doua randuri, iar scaunele sunt imbracate in oribile cergi maramuresene, cusute pe spatare. Restaurantul are si program folcloric seara, in care se produce Nelu Ploiesteanu – cum eu am aparut la ora 12.30 dupa-amiaza, am degustat doar un radio pe FM si discutia plictisita a trei chelnerite, care beau apa minerala la o masa aflata dupa un paravan. Preturile sunt relativ mari pentru un restaurant obisnuit (5-8 lei ciorba, 15-30 felul principal), dar OK pentru unul turistic – unde felurile romanesti uzuale sunt de obicei la pret de delicatese etno.
De mancat se mananca insa prost – ciorba de perisoare (6 lei) nu are gust de varza murata, ci gustul de bulion al oricarei ciorbe de restaurant; iar perisoarele au fost adaugate cam tarziu, nefiind destul de patrunse. Tocana porcului cu mamaliguta si usturoi (16 lei) e una din cele mai proaste pe care le-am mancat – carnea e tare ca o bucata de cauciuc, iar mirosul si gustul de porc necastrat intr-atat de persistente, incat nu pot fi taiate de mujdeiul turnat peste compozitie. O alta problema sunt cutitele, potrivite ca jucarii pentru copii sub 12 ani, dar nu pentru un restaurant – nu taiau, ci sfasiau tesuturile vegetale si mi-a luat cinci minute sa ucid o gogonea. Cel mai mult m-am bucurat de berea de la sfarsit, acceptabila ca pret (5 lei la jumatate), care a urcat pretul consumatiei la 34 lei. Daca de banii aceia nu ar trebui sa mananci, ar fi chiar
