Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele Unite îşi pregătesc retragerea din Europa

Publicat in Adevarul, miercuri 25 aprilie 2007 ·

Mai mulţi oficiali ai Departamentului Apărării regândesc strategia militară americană. Planul prevede şi reducerea la jumătate a trupelor SUA de pe bătrânul continent Războiul din Mai mulţi oficiali ai Departamentului Apărării regândesc strategia militară americană. Planul prevede şi reducerea la jumătate a trupelor SUA de pe bătrânul continent Războiul din Irak, precum şi celelalte ameninţări globale forţează Statele Unite să-şi regândească priorităţile internaţionale, iar pe militari, să-şi redefinească strategia. Înscrisă în noul plan, reducerea drastică a prezenţei militare americane în Europa provoacă dispute înainte de a fi pusă în practică. În timp ce adepţii reducerii susţin, între altele, că prelungirea unei prezenţe militare masive în Europa nu se mai justifică strategic, aceasta fiind percepută ca o relicvă a războiului rece, adversarii ideii au şi ei propriile argumente. Astfel, o parte a oficialilor din Apărare se tem că reducerea la jumătate a trupelor, cum prevede planul, ar face dificilă susţinerea intereselor americane în teatrul european. De la 110.000 la 60.000 Ani la rând, prezenţa celor 110.000 de militari americani în bazele din Germania sau Italia a fost justificată de cortina de fier şi războiul rece. După 1990, SUA au început să opereze reduceri, desfiinţând bazele din Germania. Donald Rumsfeld a fost însă cel care, în 2002, ca secretar al apărării, a avansat, ca parte a noii doctrine militare americane, ideea reducerii trupelor în Europa de Vest şi înlocuirea acestora cu forţe de reacţie rapidă. Adică, baze mobile, temporare, şi trupe reduse ca număr, propunând România şi Bulgaria ca gazde ale acestora. Militarii americani ar fi acoperit zone mai puţin stabile, prezenţa lor devenind astfel mai relevantă. Potrivit aceluiaşi plan, până în 2012, în Europa ar mai rămâne doar 60.000 de militari. Noile evoluţii răstoarnă vechile planuri Prin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 13 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°