Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Publicitarii lui Băsescu

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 25 aprilie 2007 ·

Agenţia de publicitate GMP lucrează la campania pentru referendum a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, a declarat, pentru NewsIn, directorul general al agenţiei, Felix Tătaru. "Am vorbit cu Traian Băsescu şi lucrez la campanie", a declarat directorul general al agenţiei GMP, Felix Tătaru. "Lucrurile nu sunt în acest moment foarte clare, dar, dacă se va face o campanie, Băsescu va lucra cu GMP", a mai spus, pentru NewsIn, Felix Tătaru. GMP a mai lucrat pentru Traian Băsescu în 2000 şi în 2004. Agenţia a realizat campania pentru Primăria Capitalei din 2000 a lui Băsescu, iar în 2004 s-a ocupat atât de campania Alianţei DA pentru Primăria Capitalei, cât şi de cea a lui Traian Băsescu pentru preşedinţie. Campania "Băsescu pentru Primărie", realizată de GMP, a câştigat un Gold Effie la Festivalul de eficienţă în publicitate Effie din 2005. De asemenea, lucrarea "DA – România Coruptă" din campania pentru preşedinţie a lui Traian Băsescu, realizată tot de GMP, a câştigat trofeul "Cel mai bun print social" la Festivalul de publicitate Ad'Or din 2005. Felix Tătaru este directorul general şi proprietarul agenţiei de publicitate GMP, al agenţiei de web Webstyler şi, împreună cu soţia lui, Nadia Tătaru, proprietar al postului de radio Itsy Bitsy. El este, din 2005, preşedinte al International Advertising Association România, asociaţie care reprezintă interesele industriei de media, publicitate şi marketing din România. GMP este o agenţie full-service, înfiinţată în 1998, care oferă servicii de PR, ATL (publicitate convenţională – radio, TV, presă scrisă şi internet), BTL (publicitate neconveţională – direct mail, sampling etc.), client service, strategie, creaţie şi comunicare media. GMP numără în portofoliu clienţi precum Unilever, Sensiblu, Apa Nova şi Gabriel Resources. Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament joi, 19 aprilie, iar în data de 19 mai

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 44 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 46 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°